Consilieră din New York, reținută sub acuzația de SPIONAJ pentru China. „Premiată” de Beijing cu un apartament de 2.100.000$ și un Ferrari Roma 2024
O consilieră de top a guvernului statului New York și soțul ei, Christopher Hu a fost reținuti marți dimineață sub acuzația de spionaj în favoarea Chinei, fiind acuzati de 10 fapte printre care fraudă cu vize și spălare de bani. Consiliera ar fi fost consistent „premiată” de Beijing.
Consiliera de top a guvernului statului New York și soțul ei, Christopher Hu, au fost acuzați de implicare într-o rețea de spionaj care a favorizat China, conform unui rechizitoriu federal.
Printre beneficiile obținute, se numără un apartament de 2,1 milioane de dolari cu vedere la ocean în Honolulu, Hawaii, și o mașină sport Ferrari Roma din 2024.
Legea americană impune ca persoanele care acționează pentru sau în numele unor țări străine să se înregistreze ca agenți străini. Conform procurorilor, Sun nu a respectat această cerință și „a ascuns în mod activ” acțiunile sale, care erau comandate de oficialii chinezi.
În perioada pandemiei de COVID-19, Sun ar fi facilitat accesul oficialilor chinezi la liderii din New York și ar fi blocat contactul oficialilor taiwanezi cu guvernul american, potrivit BBC.
Printre cadourile primite de cuplu de la reprezentanții Beijingului se numără o călătorie cu toate cheltuielile plătite în China, bilete la spectacole și evenimente de top, angajarea vărului lui Sun în China și livrări de rață sărată în stil Nanjing, pregătită de bucătarul personal al unui oficial chinez.
Potrivit rechizitoriului, rața sărată a fost livrată lui Sun și trimisă acasă la părinții ei în cel puțin 16 ocazii.
Marți dimineață, agenți federali au descins în locuința cuplului din Long Island, unde i-au reținut pe cei doi pentru 10 capete de acuzare.