Consiliul de Securitate ONU cere ARMISTIȚIU ”imediat” între Israel și grupul Hamas
Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a aprobat, luni, un proiect de rezoluție care prevede instituirea unui armistițiu ”imediat” între Israel și mișcarea islamistă palestiniană Hamas.
Consiliul de Securitate al ONU a adoptat rezoluția cu 14 voturi pentru și o abținere, a Statelor Unite. Este prima dată când Washingtonul se abține să blocheze un proiect de rezoluție care prevede armistițiu în Fâșia Gaza, iar noua abordare a Administrației Joe Biden intervine pe fondul tensiunilor cu Guvernul Benjamin Netanyahu privind derularea ofensivei din Fâșia Gaza.
Rezoluția prevede ”un armistițiu imediat pe durata Ramadanului”, care ”să conducă la un armistițiu durabil”, precum și ”eliberarea imediată și necondiționată a tuturor ostaticilor” israelieni din Fâșia Gaza, conform cotidianului Le Monde.
China semnalase că va susține noul proiect de rezoluție. ”Noi sperăm că membrii Consiliului de Securitate vor aproba cât mai rapid rezoluția și că vor transmite un semnal puternic pentru încetarea ostilităților”, afirmase înaintea votului Lin Jian, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.
Tensiuni între SUA și Israel /Washingtonul cere eliberarea ostaticilor din Gaza
Linda Thomas-Greenfield, ambasadorul SUA la Națiunile Unite, a afirmat, conform cotidianului The Times of Israel, că sensul rezoluției este că grupurile militante Hamas și Jihadul Islamic trebuie să elibereze cei peste 100 de ostatici israelieni din Fâșia Gaza.
Premierul Benjamin Netanyahu avertizase că, în cazul în care Washingtonul nu va bloca prin veto proiectul de rezoluție, nu va mai trimite nicio delegație în Statele Unite în viitorul apropiat.
Israelul nu va mai trimite în SUA delegația condusă de consilierul guvernamental pentru Siguranță Națională, Tzachi Hanegbi, și de ministrul Afacerilor Strategice, Ron Dermer, a afirmat luni Netanyahu, citat de cotidianul The Jerusalem Post.
Imediat după aprobarea rezoluției, Netanyahu a decis anularea vizitei delegației guvernamentale la Washington. Guvernul israelian a acuzat Administrația SUA de renunțarea la linia politică aplicată în ultimele luni.
”Statele Unite au renunțat la poziția din Consiliul de Securitate ONU, acolo unde în urmă cu doar câteva zile stabiliseră o condiționalitate între un armistițiu și eliberarea ostaticilor. Renunțarea la această poziție afectează atât efortul de război, cât și eforturile de eliberare a ostaticilor, oferind grupului Hamas speranța că presiunile internaționale îi vor permite să accepte un armistițiu fără eliberarea ostaticilor”, a comunicat Biroul premierului israelian, citat de site-ul Ynetnews.com.
Delegația israeliană era așteptată la Washington pentru consultări despre operațiunea israeliană în Rafah. Casa Albă se opune unei ofensive masive a armatei israeliene în Rafah, semnalând că există ”variante alternative” pentru contracararea grupului Hamas.
Armata israeliană a intervenit în Fâșia Gaza ca ripostă la atacurile teroriste din 7 octombrie 2023, soldate cu aproximativ 1.150 de morți în comunități din sudul Israelului. Premierul Netanyahu a fixat ca obiective eliberarea celor peste 100 de ostatici israelieni din Fâșia Gaza, înlăturarea de la putere a mișcării islamiste Hamas și distrugerea infrastructurii militare.
Bilanțul ofensivei militare israeliene este de cel puțin 32.226 de morți și 74.518 răniți în Fâșia Gaza.
Administrația SUA și Uniunea Europeană cer insistent Israelului să permită intensificarea asistenței umanitare în Fâșia Gaza.
Citește și: