Consiliul UE convoacă o reuniune de urgenţă pe tema crizei energetice/Rusia arde gazul pe care ar fi trebuit să îl furnizeze UE

Publicat: 26 08. 2022, 17:23
Actualizat: 26 08. 2022, 17:25

Preşedinţia cehă a Consiliului Uniunii Europene a anunţat, vineri, convocarea unei reuniuni de urgenţă la nivel ministerial pentru a discuta despre modalităţile de gestionare a crizei energetice, în contextul eforturilor de reducere a dependenţei de Rusia.

„Preşedinţia cehă a Consiliului UE va convoca o reuniune urgentă a miniştrilor Energiei pentru a discuta despre măsuri de urgenţă specifice pentru abordarea crizei energetice”, a declarat vineri premierul Cehiei, Petr Fiala, într-un mesaj postat pe Twitter.

Decizia Preşedinţiei Consiliului UE a fost acceptată de Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, şi intervine în contextul eforturilor Uniunii Europene de reducere a dependenţei de petrolul şi gazul din Rusia, potrivit cotidianului Le Monde.

Ministrul ceh al Industriei şi Comerţului, Jozef Sikela, a declarat că reuniunea Consiliului Energiei ar urma să aibă loc „cât mai curând posibil”.

„Suntem într-un război energetic cu Rusia, iar situaţia afectează întreaga Uniune Europeană”, a afirmat Jozef Sikela, potrivit Mediafax.

Rusia arde gaze de 10 milioane de dolari pe zi pentru a face în ciudă UE. Finlandezii au sesizat, primii, că rușii ard gazul

În timp ce duce un război al gazelor cu Europa, folosind șantajul energetic în replică la sancțiunile occidentale, Rusia arde gaze naturale de 10 milioane de dolari pe zi, potrivit unui raport al companiei de cercetare energetică Rystad Energy.

„Monitorizarea prin satelit a nivelurilor de căldură radiantă arată că, începând cu 11 iulie 2022, Rusia a ars mari cantități de gaze naturale la instalația Portovaia, aflată în construcție în apropiere de granița cu Finlanda.

Este o cantitate care, altfel, ar fi fost furnizată Europei prin conducta Nord Stream 1 către Germania”, a precizat Rystad într-o analiză de săptămâna trecută.

„Cu prețurile la gaze europene la nivelul din 17 august, se estimează că arderea a costat aproximativ 10 milioane de dolari pe zi”, a adăugat sursa citată.

Faptul că rușii ard gazele care ar fi urmat să fie livrate clienților europeni a fost semnalat pentru prima dată în urmă cu câteva săptămâni de mai mulți cetățeni finlandezi, carte au sesizat atunci o flacără mare la orizont, la granița cu Rusia.

Potrivit Rystad Energy, Rusia arde aproximativ 4,34 milioane de metri cubi de gaz pe zi, echivalentul a 1,6 miliarde de metri cubi anual, sau aproximativ 0,5% din cererea de gaze a Uniunii Europene.