Prima pagină » Știri externe » Consiliul UE pledează pentru negocieri cu Trump, dar amenință SUA cu măsuri de ripostă

Consiliul UE pledează pentru negocieri cu Trump, dar amenință SUA cu măsuri de ripostă

Consiliul Uniunii Europene vrea dialog cu Administrația Donald Trump, dar pregătește măsuri de ripostă împotriva Statelor Unite, anunță Președinția poloneză a instituției.

”Aceste tarife sunt cele mai mari din ultimii aproximativ 100 de ani, iar mesajul reuniunii este unul al unității. Am avut discuții foarte sincere și deschise. Ne gândim cu toții cum pot riposta țările membre UE la aceste acțiuni extraordinare ale Statelor Unite, acțiuni care au perturbat actualul model al relațiilor comerciale, acțiuni care au generat deja pierderi de 5.000 de miliarde pe bursele americane”, a declarat Michal Baranowski, subsecretar de stat în Ministerul Economiei din Polonia, țară care deține Președinția semestrială a Consiliului UE.

”Aceste acțiuni au afectat consumatorii americani, dar nu vor fi bune nici pentru europeni, nici pentru alte țări de pe glob. Este foarte clar că nu vor exista câștigători, acest lucru a fost evidențiat de toate statele membre, am fi preferat cu toții o soluție negociată, care să ne îndepărteze de potențialul război comercial, care poate conduce la pierderi de locuri de muncă, la scăderea bunăstării. Ne aducem aminte ce s-a întâmplat acum mulți ani, acum câteva decenii, când au început războaiele comerciale”, a subliniat Michal Baranowski.

”Planul A constă în implicarea în negocieri, dar menținerea planului B, potențiala reacție, se numără printre opțiuni. În acest moment, nu ne gândim la așa-numitele tarife reciproce, spun așa-numite, întrucât metodologia folosită de partea americană nu ne este clară în totalitate, nu știm de ce acelea sunt nivelurile tarifelor. Am pregătit riposta la taxele pe oțel și aluminiu, în următoarele zile, și ne pregătim într-un mod mai responsabil pentru a răspunde la așa-numitele tarife reciproce. Categoric, obiectivul nostru nu este a escalada, ci a negocia, deci, vrem să ajungem la negocieri”, a subliniat Baranowski.

Foto: Profimedia

Video: Consiliul UE

Citește și:

Ursula von der Leyen: UE vrea DIALOG cu SUA, dar „suntem pregătiți să reacționăm prin contramăsuri”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum