Consulul general al României la Sankt Petersburg, jefuit în interiorul Ministerului de externe rus

Publicat: 29 11. 2016, 07:43
Actualizat: 29 11. 2016, 10:48

Incidentul s-a petrecut săptămâna trecută, pe 24 noiembrie, cu ocazia unei acțiuni organizate la reprezentanța Ministerului rus de Externe de la Sankt Petersburg. Unii invitați și-au lăsat lucrurile la garderobă, mai ales că era vorba de o instituție publică, deci cu un anumit statut și, evident, ar fi trebuit să fie păzită. În aceste condiții, nici nu se putea pune problema că acolo ar fi fost un hoț, scrie televiziunea publică.

La finalul acțiunii, consulul general al țării noastre la Sankt Petersburg și-a dat seama că îi dispăruse geanta pe care o lăsase la garderobă. Nu avea în ea nici documente  secrete, nici bani, ci pașaportul diplomatic, legitimația consulară și carnetul de conducere.

Un alt diplomat străin a rămas fără câteva carduri de credit, iar o salariată a Muzeului Ermitaj a rămas fără banii pe care îi primise ca salariu în ziua respectivă. Poliția a făcut investigații, însă hoțul nu a fost prins până acum.