Prima pagină » Știri externe » Continuă dezastrul în Siria: Peste 1.000 de civili au fost uciși în ultimele patru luni de către forțele pro-guvernamentale

Continuă dezastrul în Siria: Peste 1.000 de civili au fost uciși în ultimele patru luni de către forțele pro-guvernamentale

Continuă dezastrul în Siria: Peste 1.000 de civili au fost uciși în ultimele patru luni de către forțele pro-guvernamentale
Înaltul comisar ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet, a anunțat că instituția pe care o conduce are informații potrivit cărora peste 1.000 de civili au fost uciși în nordul Siriei în ultimele patru luni, majoritatea în urma unor atacuri ale forțelor pro-Assad, informează Al Jazeera.

Astfel, Bachelet a informat miercuri că 1.089 de civili au fost uciși în Siria în perioada 29 aprilie – 29 august. Dintre aceștia, 304 erau copii.

Ea a adăugat că 1.031 dintre aceste decese sunt imputabile forțelor guvernamentale și aliaților acestora în provinciile Idlib și Hama, iar alte 58 au fost cauzate de „actori non-statali”.

Provincia Idlib, aflată la granița cu Turcia, este ultimul bastion al rebelilor din Siria. În luna aprilie, forțele guvernamentale siriene, sprijinite de Rusia, au început o ofensivă militară în regiune pentru a captura această regiune strategică a țării.

Declarațiile lui Bachelet vin la doar câteva ore după publicarea unui raport al organizației Salvați Copiii, potrivit căruia peste jumătate dintre copiii din Idlib nu vor putea să meargă la școală anul acesta din cauza luptelor dintre rebeli și forțele guvernamentale. Potrivit raportului, 87 de școli au fost distruse și sute au fost serios avariate din cauza conflictului.

Rusia a intervenit în conflictul din Siria în sprijinul președintelui Bashar al Assad, în timp ce Turcia le oferă sprijin rebelilor din Idlib. Cele două state au sprijinit semnarea unui acord de încetare a focului în această regiune. Acordul a fost semnat în septembrie 2018, însă a fost încălcat în repetate rânduri în ultimele luni.

Foto: Hepta

Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București în anul 2013, dar și un master în Comunicare în cadrul ... vezi toate articolele

Citește și