Contre între Paris și Londra. MESAJUL DUR al lui Francois Hollande pentru David Cameron
Președintele Franței, Francois Hollande, i-a transmis premierului britanic David Cameron că „Europa trebuie luată așa cum este”, după ce liderul britanic a propus un referendum privind viitorul Marii Britanii în UE, relatează AFP.
„Europa trebuie luată așa cum este. O putem face să evolueze, dar nu o putem retrograda, nu o putem diminua sub pretextul de a rămâne în ea. Marea Britanie poate decide printr-un referendum dacă vrea să rămână sau să părăsească Uniunea Europeană, este decizia liderilor acestei țări și a cetățenilor. Dar eu pot spune în numele Franței și în calitatea de european că nu este posibil să negociem Europa pentru a face față unui referendum”, a spus Hollande.
Anterior, François Hollande manifestase dorința ca Marea Britanie să rămână membră a Uniunii Europene.
David Cameron s-a angajat miercuri, la presiunile euroscepticilor, să organizeze până la sfârșitul anului 2017 un referendum privind apartenența Marii Britanii la UE.