Plecarea actorului Gerard Depardieu din Franța în Belgia din cauza taxelor foarte mari a împărțit francezii în două tabere, informează The Guardian.
Pe de o parte, sunt oamenii care susțin decizia actorului, care a vrut să scape de impozitul pe venit de 75% și s-a mutat în Belgia, iar pe de altă parte este tabăra care-l critică pe Depardieu, presa franceză de stânga subliniind greșelile făcute de actor, numindu-l laș pentru că a părăsit Franța la nevoie.
În urmă cu câteva zile, chiar premierul Franței, Jean-Marc Ayrault, a făcut o declarație prin care l-a numit patetic pe Depardieu, iar Philippe Torreton, un actor socialist, i-a cerut explicații prin intermediul unui articol de presă.
Cu toate acestea, actorul francez a adus și alte exemple de personalități franceze care s-au mutat în alte țări cu taxe fiscale mai mici, precum Elveția, țara unde s-a mutat actorul Alain Delon, cântărețul Johnny Halliday și mai mulți sportivi. Din acest motiv, Gerard Depardieu are apărătorii săi, printre care și cunoscutele Brigitte Bardot și Catherine Deneuve.
Mai mult, există și statistici care arată că 54% dintre francezi consideră că taxele sunt prea mari și încurajează oamenii să se mute din Franța, 40% rezonează cu Depardieu, în timp ce 35% s-au declarat uimiți de plecarea actorului.