Prima pagină » Știri externe » Coreea de Nord a început să monteze RACHETA cu rază lungă de acțiune în poligon

Coreea de Nord a început să monteze RACHETA cu rază lungă de acțiune în poligon

Coreea de Nord a început să monteze RACHETA cu rază lungă de acțiune în poligon
Coreea de Nord a instalat prima treaptă a unei rachete cu rază lungă de acțiune pe care dorește să o lanseze în decembrie, a anunțat luni agenția Yonhap, iar emisarul special al Seulului în domeniul nuclear urmează să îl întâlnească marți pe omologul său american în Statele Unite, relatează AFP.

Coreea de Nord a instalat prima treaptă a unei rachete cu rază lungă de acțiune pe care dorește să o lanseze în decembrie, a anunțat luni agenția Yonhap, iar emisarul special al Seulului în domeniul nuclear urmează să îl întâlnească marți pe omologul său american în Statele Unite, relatează AFP.

Prima treaptă a fost instalată în poligonul Sohae (nord-vest), unde a fost efectuată lansarea eșuată a unei rachete cu rază lungă de acțiune în aprilie 2012, precizează Yonhap, care citează o sursă din cadrul Guvernului sud-coreean.

Phenianul a anunțat sâmbătă că prevede lansarea unei rachete cu rază lungă de acțiune în vederea plasării pe orbită a unui satelit de observare terestră în perioada 10-22 decembrie, în urma unei alize efectuată de oameni de știință „asupra unor erori comise la precedenta lansare, în aprilie”.

Nord-coreenii i-au avertizat pe vecinii lor că lansarea va fi efectuată undeva în intervalul orar local 7.00 (0.00, ora României) și 12.00 (5.00, ora României), în cadrul unei ferestre de timp prevăzute în acest sens, a precizat un oficial din cadrul Ministerului sud-coreean de Externe, citat de Yonhap.

Potrivit unei notificări comunicate de către Phenian, prima treaptă se va prăbuși în Marea Galbenă, în largul coastei de vest a Peninsulei coreene, iar a doua treaptă va cădea în mare la aproximativ 190 de kilometri est de Filipine.

Emisarul special al Coreei de Sud pentru domeniul nuclear Lim Sung-nam urma să îi întâlnească pe ambasadorii chinez, rus și japonez luni, la Seul, pentru a discuta despre proiectul acestui tir, a adăugat oficialul guvernamental.

De asemenea, Lim Sung-nam urmează să efectueze marți o vizită în Statele Unite, pentru a discuta despre acest subiect cu omologul său american Glyn Davies.

„Lim Sung-nam are obiectivul să discute despre reacția față de lansarea unei rachete cu rază lungă de acțiune de către nord-coreeni”, a precizat un oficial guvernamental pentru AFP.

Citește și