Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică
Racheta a fost lansată de la bordul unui submarin militar care se află în largul caostelor de nord-est ale Coreei de Nord, în Marea Japoniei.
Testul balistic a avut loc la ora 18.30 (12.30, ora României), a comunicat Ministerul sud-coreean al Apărării.
Regimul stalinist de la Phenian nu a făcut niciun anunț referitor la acest test.
Guvernul de la Seul exprimase preocupare că regimul Kim Jong-Un pregătește al cincilea test nuclear sau un nou test balistic.
Testul balistic efectuat sâmbătă are loc înaintea unei reuniuni importante a Partidului Muncitoresc din Coreea de Nord, prima de această amploare din ultimele trei decenii.
Coreea de Nord a fost vizată de noi sancțiuni internaționale după ce a efectuat un presupus test atomic și unul balistic la începutul anului.