Coreea de Nord amenință SUA cu „cea mai mare durere și suferință”, dacă Statele Unite nu renunță la noile sancțiuni pentru Phenian
Potrivit proiectului de rezoluție, care urmează să fie votat astăzi, Statele Unite vor să impună o blocadă navală parțială, un embargo asupra exporturilor de produse petroliere și textile către Coreea de Nord și să interzică angajarea muncitorilor nord-coreeni în străinătate.
Dintre toate aceste sancțiuni cea mai devastatoare pentru Coreea de Nord este aceea potrivit căreia oricare navă nord-coreeană suspectă poate fi inspectată de o navă a unui stat membru ONU, iar pentru această inspectare se pot folosi „orice măsuri necesare”. Implicațiile acestei sancțiuni sunt încă greu de anticipat, dar extrem de perioculoase, pentru că un refuz din partea nord-coreenilor sau o încercare de forțare din parte statelor ONU ar putea duce la un schimb de focuri, scrie The Guardian.
Noul proiect de rezoluție ar interzice exporturile de țiței, petrol condensat, produse petroliere rafinate și gaze lichefiate către Coreea de Nord.
China furnizează cele mai multe produse petroliere pentru Coreea de Nord. Potrivit datelor sud-coreenilor, Beijingul furnizează anual aproximativ 500.000 de tone de țiței. De asemenea, exporturile rusești de petrol către Coreea de Nord sunt de aproximativ 40.000 de tone pe an.
Totodată, noul proiect de rezoluție ar impune interzicerea completă a angajării și plății muncitorilor din Coreea de Nord în străinătate. Unii diplomați estimează că între 60.000 și 100.000 de nord-coreeni lucrează în afara granițelor, iar Rusia și China sunt statele în care lucrează cei mai mulți, iar foarte mulți nord-coreeni sunt angajați pe șantierele pentru Cupa Mondială de fotbal de anul viitor, din Rusia.
Produsele textile reprezintă a doua cea mai importantă sursă de export a Coreei de Nord, după cărbune și alte produse minerale, în valoare totală de 752 milioane de dolari. Aproape 80% dintre exporturile de textile au fost către China.
Statele Unite întenționează, de asemenea, să blocheze toate conturile din străinătate ale lui Kim Jong-un și ale altor oficiali apropiați lui de la Phenian, și să le „înghețe” toate bunurile.
Ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, a precizat că un astfel de vot ar putea fi „puțin prematur” pentru 11 septembrie, în vreme ce China, principalul aliat economic al Coreei de Nord, a fost de acord ca ONU să ia măsuri suplimentare împotriva regimului de la Phenian, după ultimul test nuclear, dar experții se tem că și chinezii, care au cele mai mari interese economice în zonă, vor opune rezistență.
O rezoluție ONU necesită nouă voturi în favoare și niciun veto din partea Statelor Unite, Marii Britanii, Franței, Rusiei sau Chinei. Începând cu anul 2006, Consiliul de Securitate a adoptat în unanimitate opt rezoluții prin care a sancționat Coreea de Nord în legătură cu programele sale de rachete balistice și nucleare.
Reacția Coreei de Nord
Coreea de Nord a avertizat, luni, că va provoca „cea mai mare durere și suferință” Statelor Unite, dacă Washingtonul va persista în încercarea de a impune sancțiuni mai severe asupra Phenianului după cel de al șaselea test nuclear nord-coreean, informează France 24.
Într-un comunicat publicat de către agenția de presă nord-coreeană KCNA, Ministerul de Externe de la Phenian a avertizat Washingtonul că dacă vor fi adoptate sancțiuni „ilegale” mai dure împotriva Coreei de Nord, atunci Statele Unite vor plăti un preț corespunzător.
„Măsurile viitoare ce vor fi luate de către Coreea de Nord vor provoca Statelor Unite cea mai mare durere și suferință din toată istoria sa”, se arată în mesajul transmis de către Ministerul de Externe de la Phenian.
„Lumea va asista la modul în care Coreea de Nord va acționa împotriva gangsterilor din SUA prin luarea unor măsuri mai dure decât au prevăzut vreodată”, a adăugat KCNA. Phenianul a mai precizat că a „dezvoltat și perfecționat arma termonucleară pentru a descuraja acțiunile ostile și amenințătoare ale Statelor Unite”.
Washingtonul își dorește ca, în ședința Consiliului de Securitate de luni, ONU să adopte o rezoluție prin care să instituie un embargo asupra petrolului nord-coreean și să fie oprit exportul de produse textile.