Coreea de Nord amenință SUA cu un „război total”: „Va fi o catastrofă”
Coreea de Nord a îndemnat sâmbătă Statele Unite să pună capăt manevrelor militare și „șantajului nuclear”, avertizând din nou asupra riscului unui „război total”, relatează AFP.
Într-o amenințare abia voalată cu atacuri împotriva Statelor Unite, Comisia Națională nord-coreeană pentru Apărare (NDC), prezidată de Kim Jong-un, liderul regimului, a declarat, citată într-un comunicat, că este necesar ca Washingtonul să pună capăt politicii sale ostile față de Phanian, dacă vrea pace în Peninsula Coreea și pe „teritoriul american”.
Washingtonul „este necesar să știe că vom răspunde cu atacuri de represalii provocărilor și că acestea vor conduce la un război total, într-o confruntare finală cu Statele Unite”, a declarat un purtător de cuvânt NDC, citat de agenția oficială KCNA.
Statele Unite, Coreea de Sud și Japonia au început joi manevre militare pe mare, în pofida unor avertismente din partea Coreei de Nord, care a preconizat o „catastrofă”.
Aceste exerciții s-au desfășurat în largul coastelor sudice ale peninsulei, timp de două zile, la ele participând portavionul cu propulsie nucleară USS George Washington.
Pe de altă parte, Phenianul a calificat sâmbătă drept „un dispreț intolerabil” o cerere americană. Washingtonul dorește ca regimul să dea semne concrete că vrea să pună capăt programului nuclear, ca o condiție în vederea deschiderii unor negocieri bilaterale.