Prima pagină » Știri externe » Coreea de Nord avertizează SUA înaintea unor manevre navale comune cu Japonia și Coreea de Sud

Coreea de Nord avertizează SUA înaintea unor manevre navale comune cu Japonia și Coreea de Sud

Coreea de Nord avertizează SUA înaintea unor manevre navale comune cu Japonia și Coreea de Sud
Războiul ar putea începe în orice moment

Coreea de Nord a avertizat marți Statele Unite împotriva unei „catastrofe atroce” și și-a plasat trupele în alertă, înaintea unor manevre comune prevăzute de Statele Unite, Japonia și Coreea de Sud, la care participă un submarin nuclear american, relatează AFP.

Tonul a urcat la Phenian de câteva zile, după anunțarea săptămâna trecută de către Seul și aliatul său american a unui plan care prevede o „disuasiune adaptată” amenințării reprezentate de nord-coreeni.

Manevre navale tripartite urmează să înceapă marți în zona Peninsulei Coreea, dacă dispare amenințarea unui taifun. La exerciții urmează să participe submarinul american cu propulsie nucleară USS George Washington.

Trupe nord-coreene „urmează să fie pregătite să lanseze o operațiune în orice moment”, a declarat pentru agenția oficială nord-coreeană de presă KCNA un purtător de cuvânt al armatei nord-coreene.

Situația în peninsulă „se tensionează din nou”, a avertizat Phenianul, care previne Washingtonul că, cu cât se vor apropia mai mult militarii de Coreea de Nord, „cu atât acțiunile lor pot provoca dezastre imprevizibile”.

„Statele Unite vor fi în totalitate responsabile de o catastrofă atroce cu care se vor confrunta forțele lor de agresiune imperialistă”, a adăugat KCNA, recurgând la vocabularul „războinic” al regimului stalinist.

Manevrele care urmează să înceapă marți sunt „un exercițiu anual de căutare și salvare, de natură umanitară”, a anunțat un purtător de cuvânt al forțelor sud-coreene și americane. Un oficial de rang înalt din cadrul Apărării americane a catalogat săptămâna trecută aceste manevre tripartite drept „tot mai obișnuite”.

Citește și