Coreea de Nord condamnă noile sancțiuni impuse de Statele Unite: SUA au adus războiul în Peninsulă

Publicat: 25 02. 2018, 12:13
Actualizat: 28 03. 2019, 16:01

„Cele două Corei au cooperat, iar Jocurile Olimpice au fost desfășurate cu succes”, a declarat ministrul nord-coreean de Externe, fiind citat în comunicat.

„Statele Unite au adus amenințarea războiului în Peninsula Coreea prin sancțiuni impuse asupra DPRK (Coreea de Nord, n.red.), chiar înainte de ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice”, s-a mai arătat în comunicat.

Agenția națională de știri a afirmat că o blocadă impusă de Statele Unite ar putea însemna un act de război.

Administrația Donald Trump a anunțat, vineri, noi sancțiuni împotriva regimului din Coreea de Nord, condus de Kim Jong-Un, după o serie de teste nucleare și balistice efectuate de Phenian.Până în prezent,

Washingtonul a impus peste 450 de sancțiuni contra regimului de la Phenian, jumătate dintre ele în ultimele 12 luni. În plus, Consiliul de Securitate al ONU a dispus trei serii de sancțiuni contra Coreei de Nord, vizând oprirea aprovizionării cu resurse destinate programelor de înarmare balistică și atomică.