Prima pagină » Știri externe » Coreea de Nord face un anunț îngrijorător: baza de unde ar putea lovi SUA este aproape gata

Coreea de Nord face un anunț îngrijorător: baza de unde ar putea lovi SUA este aproape gata

Coreea de Nord face un anunț îngrijorător: baza de unde ar putea lovi SUA este aproape gata
Coreea de Nord aproape că a terminat lucrările de extindere a platformei pentru lansarea de rachete de la Sohae (vest), de unde vor putea fi lansate rachete strategice capabile să ajungă pe teritoriul Statelor Unite, a anunțat vineri un institut american, citat de AFP.

Coreea de Nord aproape că a terminat lucrările de extindere a platformei pentru lansarea de rachete de la Sohae (vest), de unde vor putea fi lansate rachete strategice capabile să ajungă pe teritoriul Statelor Unite, a anunțat vineri un institut american, citat de AFP.

Bazându-se pe imagini din satelit recente, institutul americano-coreean al universității Johns-Hopkins a explicat pe site-ul său de Internet 38 North că platforma de lansare a fost echipată cu un nivel suplimentar pentru a susține rachete de 50 de metri lungime, cu 70 la sută mai lungi decât Unha-3, care a plasat pe orbită un satelit, în decembrie 2012.

Această lansare a fost condamnată de comunitatea internațională ca fiind un test al unei rachete balistice și i-a adus regimului nord-coreean noi sancțiuni votate de Consiliul de Securitate al ONU.

Coreea de Nord a efectuat, două luni mai târziu, cel de-al treilea test nuclear.

Potrivit 38 North, platforma de lansare ar putea fi gata în martie sau aprilie.

O rachetă Unha-3 sau o variantă ceva mai lungă, Unha-9 prezentată în 2012 ca prototip, ar putea fi lansată în acest an.

Site-ul amintește că pregătirea ultimului tir de rachetă Unha-3 a durat șase săptămâni. Or, nicio activitate comparabilă nu a fost depistată pentru moment în această zonă.

Phenianul susține că programul său spațial urmează un destin pur științific în timp ce Seulul și aliații săi, în special Statele Unite, acuză regimul că dezvoltă rachete intercontinentale, încălcând sancțiunile ONU.

Coreea de Nord face în prezent presiune asupra inamicilor săi Coreea de Sud și Statele Unite pentru reluarea negocierilor multilaterale (SUA, cele două Corei, Rusia, China și Japonia), al căror scop este ca Phenianul să renunțe la programul său nuclear în schimbul unui ajutor, în principal de natură energetică.

Citește și