Coreea de Nord intervine în scandalul armelor ascunse descoperite în Panama
Coreea de Nord a cerut miercuri autorităților din Panama să lase să plece „de îndată” cargoul sub pavilion nord-coreean reținut săptămâna trecută la intrarea în canal, cu arme cubaneze nedeclarate la bord, în contextul în care experți ONU sunt așteptați în august, au anunțat autoritățile panameze.
„Această încărcătură nu conține altceva în afară de armament depășit (moral), care urmează să fie trimis în Cuba după ce va fi modernizat (în Coreea de Nord), conform unui contract legal”, a anunțat Ministerul nord-coreean de Externe, citat de agenția de presă oficială KCNA, potrivit AFP.
„Autoritățile panameze este necesar să lase marinarii reținuți și nava să plece de îndată”, a adăugat ministerul.
La rândul său, o Comisie de experți ONU, reclamată de Panama cu scopul de a inspecta armamentul confiscat, urmează să ajungă la fața locului pe 5 august, a anunțat ministrul panamez al Securității Jose Raul Molino, într-o conferință de presă la Manzanillo, în apropiere de Colon (nord).
Anterior, o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat american, Marie Harf, a declarat că Statele Unite i-au „anunțat pe cubanezi că (vor) discuta cu ei, despre această navă, foarte curând”.
În 1962, instalarea de către sovietici a unor rachete nucleare în Cuba a condus lumea în pragul unei confruntări nucleare.
Ministerul cubanez de Externe a declarat marți că aceste arme „defensive”, datând din perioada sovietică și calificate ca „depășite”, aparțin Cubei și ar urma să fie reparate în Coreea de Nord, după care să fie trimise înapoi pe insulă.
ONU a impus un embargo asupra comerțului armelor cu Coreea de Nord, în cadrul unor sancțiuni împotriva acestei țări, din cauza programului său nuclear militar.
„Dacă se confirmă faptul că încărcătura încalcă rezoluțiile ONU, așteptăm de la Comitetul pentru Sacțiuni al Consiliului de Securitate să adopte măsuri, rapid”, a reacționat miercuri Guvernul sud-coreean, felicitând Panama pentru interceptarea navei.
Secretarul general al ONU Ban Ki-moon a subliniat miercuri seara că este „sigur” că acest Comitet pentru Sancțiuni din cadrul Consiliului de Securitate „se va sesiza rapid” asupra cazului.
„Încărcătura este ilicită deoarece nu a fost declarată. Ceea ce nu este declarat, chiar dacă este depășit (moral), reprezintă contrabandă”, a declarat miercuri Mulino.
Cargoul Chong Chon Gang, venind dinspre Cuba, a fost controlat pe 10 iulie, în contextul în care se pregătea să intre pe Canalul Panama, autoritățile suspectând prezența la bord a unor droguri, alături de o încărcătură de 220.000 de chintale de zahăr.
Inspecții efectuate vineri, în pofida rezistenței echipajului, au permis descoperirea sub sacii cu zahăr a unor containere în care se află material militar.
Este vorba, potrivit Cubei, despre „240 de tone de armament defensiv depășit (moral) – două rachete complete sol-aer de tip Volga și Peciora, nouă rachete cu rază lungă de acțiune în piese detașate, două avioane de tip Mig-21 și 15 motoare pentru acest tip de avion -, toate fabricate la mijlocul secolului trecut și urmând să fie reparate și trimise înapoi în țară”.
Potrivit unor analiști de la Seul, Coreea de Nord este efectiv capabilă să vândă în străinătate un serviciu de reparație de rachete.
„Dar nu putem exclude posibilitatea ca Phenianul să importe piese pentru propriile rachete din perioada sovietică”, a declarat pentru AFP Shin In-kyun, președintele Korea Defence Network, un Centru privat de studii.
În paralel, justiția panameză se pregătea să îi interogheze pe cei 35 de membri ai echipajului, deținuți într-o fostă bază militară americană, Fort Sherman.
Concomitent, în portul caraibian Colon, aproximativ 150 de persoane continuau să scoată, într-un nor de albine atrase de zahăr, sacii de marfă depozitați în cargou, lansat la apă în 1979 și prezentând semne de degradare avansate, a constatat un fotograf AFP, la bord.
Sacii au fost depuși vrac în containere, ci nu stivuiți, cu intenția de a descuraja orice inspecție neanunțată, potrivit unor observatori.
Cuba, singurul regim comunist din America și unul dintre puținii aliați ai Coreei deNord, deține armament sovietic datând de la sfârșitul anilor ’80. Deoarece nu a mai achiziționat armament din acea perioadă, ea are nevoie să le modernizeze, potrivit unor declarații ale Havanei.
Însă Anya Landau French, editor al blogului The Havana Note și o specialistă în relații americano-cubaneze, se întreabă de ce Havana ar fi optat să efectueze această modernizare în Coreea de Nord, în contextul în care Cuba a avut grijă să își menajeze relațiile cu Washingtonul, abținându-se să îl primească pe fostul consultant NSA, fugitivul american Edward Snowden.