Coreea de Nord respinge rezoluția ONU privind drepturile omului. „Este o șicană politică care nu merită nici măcar o remarcă”
Coreea de Nord a respins vineri cu vehemență ancheta ONU privind respectarea drepturilor omului în țară și a anunțat că își va intensifica lupta „totală” împotriva Statelor Unite, relatează AFP.
Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a adoptat joi o rezoluție privind crearea unei Comisii de anchetă, cu un mandat de un an, pentru a monitoriza „încălcările grave, sistematice și generalizate ale drepturilor omului” în Coreea de Nord.
Rezoluția condamnă o serie lungă de încălcări, „în special folosirea torturii și lagărelor de muncă împotriva deținuților politici și cetățenilor repatriați”, și a făcut presiuni la adresa Phenianului să-i elibereze pe toți deținuții politici.
Rezoluția este „o șicană politică care nu merită nici măcar o remarcă”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului nord-coreean de Externe, citat într-un comunicat.
„Vom respinge, ca întotdeauna, (…) recenta «rezoluție privind drepturile omului»; produsul unei confruntări și unei conspirații politice”, afirmă el.
Purtătorul de cuvânt a mai acuzat Washingtonul de „lansarea unei campanii privind drepturile omului împotriva Coreei de Nord”.
„Acțiunile din ce în ce mai ostile ale Statelor Unite pentru a elimina ideologia și sistemul ales de către poporul coreean nu vor face decât să intensifice lupta sa totală împotriva Statelor Unite”, a adăugat el.
Rezoluția răspunde unui îndemn lansat, în ianuarie, de către Înaltul comisar ONU pentru Drepturile Omului, Navi Pillay, care a solicitat o anchetă cu privire la încălcările drepturilor omului în Coreea de Nord.