Coreea de Nord se pregătește de război. Defilare, la Phenian, în favoarea unui eventual atac împotriva Statelor Unite
Zeci de mii de militari și civili nord-coreeni au defilat, vineri, în centrul Phenianului, într-o demonstrație de susținere masivă a unui eventual atac împotriva Statelor Unite, informează AFP.
La defilarea din Piața Kim Il-Sung au participat militari, veterani, muncitori și studenți. Liderul nord-coreean, Kim Jong-Un, nu a fost prezent la eveniment.
Televiziunea națională a anunțat că manifestația a avut loc pentru a susține decizia armatei nord-coreene de a demara pregătiri în vederea unor eventuale atacuri cu rachete împotriva continentului american sau a bazelor americane din Oceanul Pacific.
„Este vorba de un ultimatum al armatei cord-coreene adresat imperialiștilor americani”, a declarat un purtător de cuvânt militar la începutul defilării.