Prima pagină » Știri externe » CORONAVIRUS. Comisia Europeană va prezenta un plan privind eliminarea treptată a restricțiilor pentru populație

CORONAVIRUS. Comisia Europeană va prezenta un plan privind eliminarea treptată a restricțiilor pentru populație

CORONAVIRUS. Comisia Europeană va prezenta un plan privind eliminarea treptată a restricțiilor pentru populație

Comisia Europeană va prezenta miercuri o strategie privind eliminarea treptată a restricțiilor impuse populației din cauza epidemiei de COVID-19 și revenirea la activitățile normale.

Recomandările Executivului comunitar, care nu vor fi obligatorii pentru statele membre, fuseseră programate să fie prezentate încă de săptămâna trecută, potrivit DPA. Cu toate acestea, unele state membre s-au declarat îngrijorate de faptul că o asemenea acțiune ar fi prea timpurie.

Planul va fi prezentat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și va propune o serie de criterii după care statele membre să evalueze situația și să decidă dacă este sau nu cazul ca restricțiile să fie ridicate.

Decizia cu privire la momentul și modul în care vor fi ridicate restricțiile va aparține fiecărui stat membru în parte.

Detaliile legate de această strategie au apărut deja în spațiul public. Un element central al planului este acela de a face pași mici și controlați, pe parcursul mai multor luni, în direcția ridicării restricțiilor. Potrivit unei schițe a planului, două condiții ar trebui să fie îndeplinite pentru începerea ridicării restricțiilor: o reducere semnificativă a răspâdirii virusului și existența unui număr suficient de paturi de terapie intensivă la nivel național.

Unele dintre statele membre ale Uniunii Europene, printre care Austria și Spania, deja au început să relaxeze o parte dintre restricțiile impuse populației.

Între timp, președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat că măsurile aflate în vigoare în Franța vor fi menținute până pe 11 mai, iar cancelarul Germaniei, Angela Merkel, va aborda subiectul miercuri, într-o ședință cu liderii landurilor din țară.

Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București în anul 2013, dar și un master în Comunicare în cadrul ... vezi toate articolele

Citește și