CORONAVIRUS. Cum a rezolvat Olanda problema susținerii examenelor în timpul închiderii școlilor
Olanda a anunțat că anulează examenul de bacalaureat iar validarea diplomei va fi determinată doar pe baza notelor obţinute în timpul anului școlar.
În Olanda, unde sunt confirmate peste 6.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, şcolile sunt închise din 16 martie, pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.
Din această cauză, autoritățile olandeze au anunțat că validarea sau nevalidarea diplomei de încheiere a studiilor va fi determinată doar pe baza notelor obţinute în timpul anului şcolar, relatează agerpres.ro.
„Vreau, în aceste vremuri de criză, să le dau tuturor elevilor posibilitatea să obţină o diplomă completă şi să avanseze astfel fără pauză spre învăţământul superior”, a declarat ministrul olandez al educaţiei Arie Slob într-un comunicat.
Instituţiile de învăţământ au mai mult timp – până la începutul lui iunie – pentru a-i face pe elevi să treacă restul examenelor prevăzute care contează pentru notele obţinute în timpul anului şcolar.
Ministerul Educaţiei din Olanda încurajează puternic instituţiile şcolare să organizeze aceste examene de la distanţă, de exemplu prin videoconferinţă și platforme online. Dacă şcolile nu sunt în măsură să efectueze testări şcolare la distanţă, acestea din urmă se pot organiza în școli, însă respectând o distanţă de 1,5 metri între persoanele prezente.