CORONAVIRUS. Italia anunță redeschiderea granițelor pentru cetățenii UE. De când intră în vigoare măsura
Italia își va redeschide granițele pentru cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene începând cu 3 iunie, ca parte a eforturilor privind relansarea economică, a anunțat premierul Giuseppe Conte joi în fața Parlamentului.
Pe 13 mai, Conte criticase propunerea Uniunii Europene de înființare a unor așa-zise „coridoare turistice” între țările membre ale Blocului comunitar care au situații epidemiologice similare, informează site-ul CNN.
„Nu vom accepta acorduri bilaterale în interiorul Uniunii Europene care ar putea să creeze culoare turistice privilegiate. Asta ne-ar lăsa în afara Uniunii Europene și nu vom permite niciodată acest lucru”, spunea Conte la acea vreme.
Ulterior, pe 16 mai, premierul italian spunea că „dacă datele vor continua să fie încurajatoare”, atunci granițele Italiei se vor redeschide pentru cetățenii din zona Schengen, dar nu a precizat clar dacă persoanele care vor sosi din acele țări vor trebui sau nu să stea în carantină.
Cetățenii europeni vor putea călători în Italia fără a mai intra în carantină
Anunțul de joi al lui Conte aduce lămuriri cu privire la acest ultim aspect. Premierul italian a confirmat că cetățenii europeni care intră în Italia nu vor mai fi obligați să intre în carantină odată ce ajung pe teritoriul țării. Oficialul a mai adăugat că cetățenii Marii Britanii, țară care nu se mai află în Uniunea Europeană, vor putea și ei să intre în Italia fără să fie nevoiți să stea în carantină.
Cu toate acestea, premierul italian nu a explicat ce se va întâmpla în cazul în care numărul de cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus va crește rapid.
„Trebuie să ne asumăm riscul, nu putem să oprim totul și să așteptăm un vaccin. În caz contrar, nu vom putea să relansăm economia și ne vom găsi într-o situație în care totul va fi compromis”, a declarat joi Conte.
Premierul a mai adăugat că toate persoanele care vor intra în Italia vor fi nevoite să poarte mască de protecție și să respecte regulile de distanțare socială.
Italia continuă să fie una dintre cele mai afectate țări europene de pandemia de COVID-19. Astfel, țara a înregistrat peste 227.000 de cazuri de infectare și peste 32.000 de decese cauzate de noul tip de coronavirus.