CORONAVIRUS. Turcia cere UE să fie inclusă pe lista țărilor considerate sigure în contextul pandemiei
Autoritățile de la Ankara au făcut apel la Uniunea Europeană să modifice lista de state ale căror cetățeni pot intra în țările membre ale Blocului comunitar, sugerând că neincluderea Turciei pe această listă este o „greșeală”.
Prin intermediul unui comunicat, Ministerul turc de Externe a criticat decizia de a nu include Turcia pe această listă, informează politico.eu.
Apelul Turciei vine în contextul în care Uniunea Europeană ia măsuri pentru redeschiderea treptată a frontierelor sale externe după restricțiile impuse pentru limitarea răspândirii coronavirusului.
„Suntem dezamăgiți de faptul că Turcia nu a fost inclusă pe listă. Ne așteptăm ca această greșeală, în ceea ce privește restricțiile pentru cetățenii noștri, să fie corectată cât mai curând”, a declarat Hami Aksoy, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Ankara.
Acesta a adăugat că modul în care Turcia a gestionat pandemia a fost „descris ca fiind exemplar de către Organizația Mondială a Sănătății și de comunitatea internațională” și a mai spus că succesul țării sale în combaterea virusului a fost „evident”.
În urma unei serii de discuții între liderii statelor membre ale Uniunii Europene, Blocul comunitar a fost de acord marți să redeschidă granițele externe ale UE pentru mai multe state. Liderii europeni au întocmit o listă de țări bazată pe modul în care acestea au gestionat pandemia de COVID-19, dar și pe rata de infectare din aceste state, prin comparație cu media europeană.
Lista va fi actualizată la două săptămâni
Autoritățile de la Bruxelles au anunțat că lista va fi actualizată din două în două săptămâni, pe măsură ce apar noi date epidemiologice pentru fiecare țară în parte.
Cu toate acestea, Politico notează că lista statelor considerate sigure în contextul pandemiei de COVID-19 nu a mai fost întocmită pe baze științifice, ci, mai degrabă, pe un echilibru între interesele fiecărui stat membru în parte, după ce procesul a fost influențat de sensibilități politice și interese economice.
În acest context, mai multe state membre au cerut ca Turcia să fie și ea inclusă pe listă, în principal din rațiuni legate de sectorul turistic.
Consiliul Uniunii Europene a adoptat marţi o recomandare privind ridicarea graduală a restricţiilor asupra călătoriilor non-esenţiale dinspre ţări terţe și a făcut publică o listă de 14 state din care sunt permise călătoriile către Blocul comunitar începând de la 1 iulie.