CORONAVIRUS. Un reputat profesor vorbește despre o adevărată „bombă biologică”: Peste un milion de oameni infectați fără să știe

Publicat: 17 03. 2020, 11:34
CORONAVIRUS. Profesor: „Peste un milion de persoane infectate fără să știe”

Profesorul Jeffrey Shaman a declarat că există șase infecții nedocumentate medical la fiecare caz confirmat în Wuhan, de la începutul pandemiei de coronavirus.

Peste un milion de oameni au fost infectați fără să știe de coronavirus, prin „transmisii indirecte”, a declarat profesorul Jeffrey Shaman, citat de Daily Star.

Acesta a precizat că explozia cazurilor de Covid-19 a fost „ajutată” de mii de persoane care purtau virusul fără să știe.

Shaman – un profesor de științe ale mediului la Universitatea Columbia – a avertizat că distanțarea socială va fi necesară pentru a împiedica răspândirea virusului.

Studiul publicației Science Journal a folosit datele de localizare mobilă și cercetarea epidemiologică pentru a demonstra că, la fiecare caz confirmat coronavirus în Wuhan, există alte șase cazuri nedocumentate medical.

Aceste cazuri ar fi avut impact asupra unui număr de cel puțin 60% din infecțiile documentate. Studiu a avertizat că va fi nevoie de „izolarea radicală”, pentru a controla pe deplin virusul care a ucis mii de persoane la nivel global.

În Marea Britanie, 260.000 de oameni ar fi murit, dacă guvernul nu ar fi anunțat noi măsuri dure în contextul pandemiei de coronavirus.