Costurile estimate la 226 de miliarde de dolari reprezintă, pe lângă producția economică pierdută la muncă din cauza zilelor în care femeile au lipsit, costurile serviciilor de sănătate, de asistență socială și de justiție.
Pe 25 noiembrie, de ziua internațională a eliminării violenței împotriva femeilor, Comisia Europeană (CE) își propune că anul 2017 să implice acțiuni care se vor concentra pe stoparea violenței împotriva femeilor și a fetelor.
Comisarul european VÄ›ra Jourová face două apeluri pentru propuneri de proiecte care să vină din partea organizațiilor societății civile și care au ca scop combaterea violenței domestice împotriva femeilor sau sprijinirea victimelor. Proiectele care ar sprijini femeile să se reîntoarcă la muncă după ce au ieșit din adăposturi reprezintă un exemplu în acest sens. CE este pregătită să aloce șase milioane de euro acestor inițiative.
Mai mult, CE a făcut disponibile patru milioane de euro pentru țările din Uniunea Europeană (UE) care vor să implementeze și să dezvolte practici naționale de informare, de creștere a gradului de conștientizare și activități educaționale. Banii ar putea fi destinați, spre exemplu, poliției sau ministerelor care promovează programele de dezvoltare pentru copii. Propunerile vor fi selectate pe 10 decembrie.
Violența împotriva femeilor este un fenomen larg răspândit în UE, potrivit unui studiu din 2014 al Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA). Una din trei femei cu vârste de cel puțin 15 ani experimentează violență sexuală, fizică sau, chiar, de ambele tipuri. Mai mult, una din trei femei s-a confruntat cu un comportament psihologic abuziv din partea partenerului ei, una din cinci femei a fost urmărită, în timp ce aproape 55% din femei au experimentat agresiuni sexuale. Trei din patru femei din pozițiile de conducere s-au confruntat cu agresiuni sexuale și una din 20 de femei a fost violată, potrivit datelor transmise de CE.