CRIME care au șocat planeta. ”Canibalul japonez” a ucis o colegă de la Sorbona de care se îndrăgostise și a mâncat părți din cadavrul ei

Publicat: 20 08. 2023, 09:00
Issei Sagawa a pus părțile din cadavru pe care nu le-a mâncat în două valize și le-a abandonat într-o pădure sursă foto: profimedia

Un bărbat mic de statură și exagerat de slab, cu un aer timid, japonezul Issei Sagawa a reușit să bulverseze mapamondul printr-o crimă care a rămas în istoria celor mai macabre asasinate din toate timpurile. S-a întâmplat în 1981, când Sagawa, pe atunci student eminent la Sorbona, și-a invitat o colegă de facultate la cină, la el acasă. Japonezul a ucis-o pe fată, a violat-o, a tranșat-o și i-a mâncat diferite părți din corp, inclusiv organele genitale, pe care le-a consumat crude sau gătite.

Issei Sagawa, un tânăr japonez de 32 de ani, care provenea dintr-o familie foarte bogată, student strălucit la Universitatea Sorbona din Paris, s-a îndrăgostit de o colegă de facultate, frumoasa olandeză Renée Hartevelt, cu șapte ani mai mică decât el. Ceea ce ar fi putut fi o frumoasă poveste de dragoste s-a transformat într-una dintre cele mai îngrozitoare crime din istorie.

Sub pretextul unei invitații la o cină romantică, Sagawa a ademenit-o pe Renée în apartamentul său, unde a ucis-o, lovind-o cu o carabină în ceafă, apoi a violat-o, i-a tranșat cadavrul și a mâncat din el timp de trei zile, până când a fost prins de polițiști.

Crima a fost descoperită când Sagawa, supranumit ”Canibalul japonez”, s-a debarasat de restul corpului victimei sale.

El a pus părțile care rămăseseră din cadavru în două valize și le-a abandonat într-o pădure.

Acest moment a fost surprins de un martor ocular, care a și sunat la poliție.

”Am găsit și o farfurie cu resturi de la o masă preparată din carne umană”

Japonezul a declarat că și-a descoperit înclinația spre canibalism încă din adolescență, odată ce și-a conștientizat și sexualitatea.

”Oamenii cred că sunt nebun. Asta deoarece am mâncat-o pe Renée. Știu că sunt nebun. Gândesc ca un nebun. Sincer”, a spus el într-un documentar, adăugând, la acea vreme, faptul că este în continuare obsedat de canibalism. ”Pur și simplu, asta e fantezia mea. Nu pot să spun nimic mai mult”, a afirmat acesta.

Ancheta criminaliștilor a scos la iveală faptul că japonezul a fotografiat fiecare etapă a tranșării cadavrului fetei.

El ar fi prelevat de la cadavru brațele, umerii, nasul, limba, coapsele, buzele, organele genitale și anusul, pe care le-a păstrat la frigider.

”Canibalul japonez” era unul dintre studenții eminenți de la prestigioasa Universitate pariziană Sorbona. Sursa foto: Profimedia

Pe parcursul a trei zile, până când a fost găsit de poliție, japonezul a mâncat din cadavrul colegei sale, consumând carnea crudă sau gătită.

„Am găsit și o farfurie cu resturi de la o masă preparată din carne umană”, au relatat polițiștii care au anchetat cazul.

Ulterior, ”Canibalul japonez”, a dat interviuri în care a povestit cu nonșalanță cum a condimentat carnea umană înainte să o consume.

”Să o mănânc pe această fată a fost o exprimare a iubirii. Voiam să simt în mine existența unei persoane pe care o iubeam”, s-a destăinut criminalul, după ce a fost arestat.

Sagawa a scris mai multe cărți cu titluri sugestive, ”Aș vrea să fiu mâncat” și ”Canibal”, care au devenit best-seller-uri.

Sagawa a scris mai multe cărți cu titluri sugestive, ”Aș vrea să fiu mâncat” și ”Canibal”, care au devenit best-seller-uri. Sursa foto: Profimedia

Issei Sagawa a jucat în filme erotice

Dispus să facă orice pentru a nu fi uitat, Issei Sagawa a jucat în filme erotice și a apărut în reclame pentru restaurante specializate în prepararea cărnii.

Sagawa nu a dat niciodată socoteală pentru fapta sa. El a fost declarat ca fiind bolnav psihic și internat într-un spital de psihiatrie, în Franța, iar apoi transferat în Japonia, la un spital de boli mintale, de unde a fost lăsat să plece în 1985.

Experții francezi care au investigat din nou cazul l-au găsit responsabil pentru faptele sale, dar nu s-a mai putut face nimic.

Odată dispusă în Franța neînceperea urmăririi penale, decizia este definitivă și le interzice autorităților japoneze să îl judece.

Bărbatul, care avea 1,52 m și cântărea doar 35 de kilograme, a stârnit interesul presei din lumea întreagă, el profitând de asta pentru a-și satisface dorința de notorietate.

Issei Sagawa a murit la vârsta de 73 de ani, în urma unei pneumonii.


CITEȘTE ȘI:

Crime care au șocat planeta. Aristocratul francez care și-a ucis soția și cei patru copii. I-a îngropat sub terasă, cu statuete cu Maica Domnului

CRIME care au șocat planeta. ”Bunicuța” ademenea bătrâni în pensiune, apoi îi omora și le încasa ajutorul social. Victimele erau îngropate în grădină