CRIZA DIN CRIMEEA. Care este riscul unui război în Ucraina și cum se repetă istoria Georgiei și Transnistriei. ANALIZĂ GÂNDUL

În ultimele două zile se vorbește despre o invazie armată a Rusiei în Peninsula Crimeea, iar temerile comunității internaționale și ale publicului se concentrează pe scenariul unui război deschis între Rusia și Ucraina, în care ar putea fi atrase și alte mari puteri precum SUA sau Marea Britanie, dar și pe scenariul anexării Crimeei de către Rusia. Toate semnalele de până acum arată însă că aceste lucruri nu se vor întâmpla și că istoria se repetă, după modelul Georgiei și Transnistriei, adică Rusia trimite trupe militare în zonă, sub pretextul că mențin ordinea și apără interesele etnicilor ruși și ale Armatei rusești, creând astfel premisele unei separări de facto a Crimeei față de Ucraina și presiunea unui răspuns armat, în cazul unor provocări.

Armata și serviciile de securitate ale Ucrainei sunt în alertă maximă încă de vineri, după ce Rusia a trimis în Crimeea aproximativ 6.000 de militari și elicoptere de atac, conform estimărilor de la Kiev, care acuză o „invazie armată”. Dacă inițial persoane înarmate până în dinți cu echipament militar de ultimă generație, dar fără niciun însemn de identificare pe uniforme, preluaseră controlul asupra a două aeroporturi din Simferopol, capitala Crimeei, sâmbătă lucrurile au devenit clare: militari ruși care aparțin de baza navală de la Sevastopol, unde se află Flota Mării Negre a Rusiei, au preluat paza la clădiri guvernamentale din Crimeea și patrulează pe străzi, lucru confirmat chiar de noul guvernator pro-rus al Crimeei, Serghei Aksionov, numit în funcție de parlamentul regional în urmă cu două zile, pentru a-l înlocui pe fostul guvernator rămas fidel Kievului.

De altfel, noul guvernator al Crimeei, Aksionov, are controlul asupra armatei și a forțelor de ordine ucrainene din peninsulă, însă a cerut ajutor Moscovei, prin telefon, pentru a „restabili pacea și ordinea”. Putin a anunțat sâmbătă că nu poate ignora acest apel „de asistență”.

Totodată, în Crimeea dar și în regiunile puternic pro-ruse, precum Donețk sau Harkov, au avut loc sâmbătă demonstrații împotriva autorităților din Kiev și au fost arborate steaguri rusești.

Astfel, președintele rus Vladimir Putin se pune la adăpost în fața comunității internaționale pentru trimiterea de trupe militare suplimentare în Crimeea: în regiune populația este majoritar rusă, aflată într-un cvasi-conflict interetnic cu ucrainenii și tătarii care susțin Euromaidanul, autoritățile i-au cerut sprijinul, iar flota navală de la Sevastopol și instalațiile militare rusești trebuie păzite de eventuale atacuri. Mai mult, Putin a asigurat comunitatea internațională că mișcările de trupe din zonă sunt justificate și de un exercițiu militar în Marea Neagră, care ar fi fost programat dinainte să izbucnească conflictul în Ucraina.

Exact de aceste scuze s-a servit sâmbătă după-amiază Vladimir Putin, când a cerut acordul Parlamentului de la Moscova pentru a trimite oficial trupe militare în Crimeea: „În contextul situației extraordinare din Ucraina, a amenințării vieților cetățenilor Federației Ruse, a compatrioților noștri, și a personalului forțelor armate ale Federației Ruse pe teritoriul ucrainean (în Republica Autonomă Crimeea), trimit o propunere pentru folosirea forțelor armate ale Federației Ruse pe teritoriul Ucrainei, până la normalizarea situației socio-politico din această țară”. Acordul a fost ratificat rapid de către Parlament, însă nu este clar dacă Putin îl va pune în aplicare imediat, sau îl folosește mai degrabă ca pe o sperietoare.

Povestea Georgiei și Transnistriei se repetă în Crimeea

Mai mult sau mai puțin, acesta a fost scenariul și în Georgia sau Transnistria, la care s-au adăugat conflicte armate sângeroase, de scurtă durată, care deocamdată nu au apărut în Crimeea. În 2008, regiunile pro-ruse ale Georgiei – Abhazia și Osetia de Sud, s-au separat de facto de Tbilisi, după un război de 5 zile în care Georgia a fost cât pe ce să fie ocupată pe de-a întregul de armata Rusiei. Regiuni cu populație rusească semnificativă (sau căreia i s-a oferit posibilitatea să obțină foarte ușor cetățenia sau pașaportul rusesc) ca și în Crimeea, cu trupe rusești de „menținere a păcii” staționate în zonă, chemate de autoritățile regionale, autorități care se aflau în conflict deschis cu administrația centrală condusă de președintele pro-european Mihail Saakașvili, Abhazia și Osetia de Sud mai încercaseră separarea de Georgia, fără succes.

Au reușit în august 2008, când Saakașvili a căzut în plasa provocărilor armate lansate de Rusia în Osetia și a răspuns de asemenea armat, sub pretextul că își apără populația. A fost exact scuza necesară pentru o invazie armată de proporții a Rusiei în Georgia, ale cărei tancuri au ajuns să bombardeze chiar capitala Tbilisi, într-un mini-război de cinci zile la capătul căruia Georgia a fost cât pe ce să devină regiune rusească. Rezultatul: Georgia a pierdut de facto 20% din teritoriu, Abhazia și Osetia de Sud sunt regiuni autonome nerecunoscute internațional decât de Rusia și de alte câteva state prietene, cu armată rusească pe teritoriul lor, chiar dacă nu au fost anexate oficial și deschis de către Rusia.

În Transnistria, regiune cu grad sporit de autonomie față de Republica Moldova, a avut loc într-o oarecare măsură aceeași poveste. În 1990, după repetate conflicte între etnicii ruși mutați în zonă de orânduirea sovietică, și nou înființatele autorități ale Republicii Moldova, a izbucnit războiul, la care au intervenit și cazaci din Ucraina și Rusia. După 2 ani de conflict, Rusia a intervenit armat, sub pretextul că își protejează populația rusă din zonă, și a pus la respect armata firavă a Republicii Moldova. Trupele rusești de „menținere a păcii” se află și în prezent în Transnistria, regiune care și-a auto-proclamat independența față de Moldova și care trăiește finanțată de Rusia și cu armată rusească pe teritoriul ei, devenind astfel de facto o regiune rusească, chiar dacă oficial este un stat independent, cu autorități proprii, chit că nerecunoscute de comunitatea internațională.

„Acesta ar putea fi modelul pe care președintele rus Vladimir Putin îl are în minte în ce privește Crimeea. O Crimee teoretic independentă, dar dependentă de Moscova, ar satisface interesele rusești. Pe plan internațional, Moscova ar putea pretinde că nu a anexat Crimeea, însă naționalismul rusesc, adică sentimentul puternic că Crimeea este o parte integrantă a Mamei Rusii, ar fi satisfăcut. Iar semnificația geopolitică a Crimeei, inclusiv rolul ei de gazdă a formidabilei flote rusești din Marea Neagră, va fi de asemenea păstrat de Moscova”, arată o analiză Foreign Policy.

Saakașvili amintește de lecția Georgiei: Putin va încerca să creeze un conflict, apoi se va oferi să restaureze ordinea

Fostul președinte al Georgiei Mihail Saakașvili, marea speranță a Vestului la Marea Neagră, în coasta Rusiei, care a eșuat lamentabil în urma războiului din 2008 și care a pierdut sprijinul partenerilor occidentali, avertizează că scenariul războiului de 5 zile din Georgia tinde să se repete în Crimeea, conform unui interviu din Wall Street Journal.

„Ce vrea Putin aici? Haos. Are șanse bune acum să rupă Ucraina. Se îndreaptă către un conflict la scară mare. Un mare, mare conflict intern. Va provoca agitație în unele regiuni din Ucraina. Este un moment crucial. Rusia va încerca să balcanizeze Ucraina”, spune Saakașvili.

El crede că, la fel ca în Georgia, Rusia va încerca să provoace o ciocnire în Crimeea și apoi se va oferi să restaureze ordinea. Cu toate acestea, el nu crede într-o ciocnire directă cu armata Ucrainei, care este o putere. „Nu e ca în Georgia. Putin vrea să fie în același timp un aducător de pace și un agitator. A reușit destul de bine în Siria”, mai spune georgianul, referindu-se la faptul că Rusia a protejat cu vehemență regimul lui Bashar al Assad, iar în același timp s-a oferit să medieze conflictul din Siria.

De ce nu se va ajunge la război deschis: gazul, armata ucraineană și Memorandumul de la Budapesta

Faptul că Rusia nu se pregătește de o invazie militară sau de un război deschis în Crimeea este confirmat și de serviciile de spionaj ale SUA, conform Daily Beast (site asociat cu Newsweek). Americanii spuneau vineri că, din informațiile din teren, nu se confirmă faptul că rușii se pregătesc de un atac militar.
Alte două argumente împotriva unui război declanșat de Rusia în Ucraina sunt aduse în Foreign Affairs de Kimberly Marten, profesoară de științe politice la Columbia University: gazul rusesc care curge spre Occident prin Ucraina și faptul că Putin nu își permite o ciocnire frontală cu armata ucraineană, o forță considerabilă în regiune, care colaborează frecvent cu NATO.

Rusia a folosit gazul natural ca pe o armă împotriva Ucrainei, dar și a statelor europene care se aprovizionează de la Gazprom. Cu două ocazii, rușii au tăiat gazul invocând faptul că Ucraina nu își plătește datoriile la facturi, lucru care a pus o presiune imensă și pe Europa. Însă acum Rusia nu își mai permite acest lucru, consideră Marten, pentru că Europa a început de câțiva ani să ia măsuri accelerate de distanțare față de dependența de gazul rusesc – în prezent importă doar o treime din necesar din Rusia, iar economia Rusiei nu merge deloc bine, gazul fiind una dintre cele mai importante surse de venit pentru Moscova. „Cu alte cuvinte, nu este deloc timpul pentru ca Gazprom să pună embargou pe gazul din Ucraina și să riște să enerveze Europa”.

Totuși, Gazprom a anunțat sâmbătă că are de gând să elimine tarifele preferențiale la gaze pentru Ucraina, din cauza datoriilor mari pe care le are – 1,55 miliarde de dolari în 2013. Prețul pe care Ucraina îl plătește Gazprom este de 268 de dolari la mia de metri cubi, după o reducere substanțială în decembrie 2013, de la 400 de dolari, ca urmare a faptului că Ianukovici a renunțat la semnarea acordului cu UE.

O ciocnire frontală cu armata ucraineană nu este de asemenea de dorit la Moscova. Capii armatei ucrainene sunt în relații bune cu NATO, câteva sute de ofițeri au fost școliți la NATO, iar per total armata ucraineană reprezintă o forță redutabilă.

Mai mult, având în vedere că Ucraina este împărțită în regiuni aproape monocolore în ce privește simpatiile politice – fie majoritar pro-ruse, fie majoritar anti-ruse, iar în Crimeea rușii reprezintă doar în jur de 60% din populație, restul fiind ucraineni și tătari profund anti-ruși, o anexare pe față a Crimeei la Rusia nu ar putea fi justificată. Ar da naștere la efecte de necontrolat în celelalte provincii pro-ruse din Ucraina, ba chiar ar putea crea fricțiuni cu China, în Siberia, conform unei analize a lui Timothy Snyder, care arată că chinezii sunt cu ochii pe politica rusă de respectare a frontierelor.

De asemenea, Putin nu își permite un război deschis cu Ucraina în Crimeea și nici o anexare a Crimeei la Rusia și din cauza unui tratat internațional la care este parte, alături de SUA și Marea Britanie: Memorandumul de la Budapesta. În 1994, Rusia, Ucraina, SUA și Marea Britanie s-au înțeles în ce privește predarea arsenalului nuclear al Ucrainei către Rusia, cu câteva condiții, printre care se numără și garantarea suveranității teritoriale a Ucrainei de către celelalte trei puteri. Dacă acest tratat ar fi încălcat pe față, printr-un eventual război deschis, în conflict ar fi atrase și SUA și Marea Britanie, ceea ce ar duce la implicarea NATO, conforma pactului nord-atlantic, iar Rusia nu își permite să provoace un conflict militar de asemenea dimensiuni.

Memorandumul prevede că SUA, Rusia și Marea Britanie „reafirmă promisiunea față de Ucraina, de a respecta independența și suveranitatea și granițele existente ale Ucrainei”. De asemenea, cele trei puteri, inclusiv Rusia, „reafirmă obligația de a se abține de la amenințări sau folosirea forței împotriva integrității teritoriale sau a independenței politice a Ucrainei, și că niciuna dintre armele lor nu va fi folosită împotriva Ucrainei decât în proprie apărare sau în concordanță cu Carta ONU”.

Ucraina a invocat vineri acest tratat, cerând SUA și Marii Britanii să intervină.

Reacțiile internaționale se rezumă la avertismente

Ca și în cazul războiului din Georgia, reacțiile comunității internaționale se lasă așteptate și se rezumă la avertismente lipsite de conținut. SUA, prin președintele Barack Obama, au avertizat că „sunt profund îngrijorate” și că va exista „un cost” pentru o intervenție rusească în Ucraina, fără însă să precizeze concret ce măsuri ar putea fi luate. Totodată, Comisia Europeană nu s-a arătat grăbită să acorde asistență financiară Ucrainei, iar FMI a anunțat că un posibil ajutor ar putea veni abia în luna aprilie.

Sâmbătă, șefii diplomației din Germania și Marea Britanie au intervenit și ei. „Situația din Crimeea a devenit considerabil mai acută. Oricine toarnă mai mult gaz pe flăcările de acum, prin cuvinte sau fapte, țintește conștient spre o escaladare a situației. Tot ce face Rusia în Crimeea trebuie să respecte suveranitatea teritorială și integritatea Ucrainei, precum și tratatele despre flota Rusiei la Marea Neagră. Ținem cont de declarațiile publice ale Guvernului Rusiei despre aceste lucruri. Iar asta include de asemenea și ca Rusia să dea dovadă fără întârziere de transparență cu privire la mișcările trupelor sale în Crimeea, precum și la scopurile și intențiile din spatele acestora”, a declarat Frank-Walter Steinmeier, ministrul de Externe al Germaniei.

William Hague, ministrul de Externe al Marii Britanii, a vorbit sâmbătă cu Serghei Lavrov, omologul rus, și a cerut respectarea suveranității Ucrainei și sprijin pentru reducerea tensiunilor.

PENTRU COMENTARII, VĂ AȘTEPT ȘI PE PAGINA DE FACEBOOK ANDREI LUCA POPESCU