Prima pagină » Știri externe » Criza din estul Mediteranei și ”manevrele militare rivale” ale Turciei și Greciei. Germania intervine: ”Orice scânteie riscă să genereze un dezastru”

Criza din estul Mediteranei și ”manevrele militare rivale” ale Turciei și Greciei. Germania intervine: ”Orice scânteie riscă să genereze un dezastru”

Criza din estul Mediteranei și ”manevrele militare rivale” ale Turciei și Greciei. Germania intervine: ”Orice scânteie riscă să genereze un dezastru”

Pe fondul tensiunilor dintre Grecia, și Turcia, generate de activităţile turcești de explorare a zăcămintelor de petrol şi gaz în estul Mării Mediterane, ”adversarii” momentului au declanșat ceea ce specialiștii numesc ”manevre militare rivale”.

La aceste exerciții militare s-au raliat și SUA – colaborând cu Turcia -, plus Franța și Italia, care se joacă ”de-a războiul maritim” alături de Grecia și Republica Cipru. Franţa a trimis deja două nave militare – inclusiv fregata Lafayette – şi două avioane de vânătoare Rafale în estul Mării Mediterane, avioanele de luptă fiind staţionate pe Insula Creta.

Dar în estul Mediteranei acționează şi portelicopterul francez Tonnerre, nava având ca punct de destinație Libanul, țară care trece printr-o criză acută, la toate nivelurile, fost protectorat francez.

”Nimeni nu vrea să rezolve criza cu nave militare în estul Mediteranei”

Într-un astfel de context tensionat, Germania a luat atitudine și a cerut ”combatanților” să renunțe la aceste manevre militare rivale care nu fac altceva decât să sporească tensiunea în estul Mediteranei.

Angela Merkel și Jens Soltenberg – secretar general NATO – nu s-au ferit să își arate ”preocuparea” față de această situație delicată, iar presa germană informează că amândoi au îndemnat Grecia, și Turcia să ”reia dialogul”.

”Avem nevoie de o soluţie diplomatică la acest conflict. Nimeni nu vrea să rezolve criza cu nave militare în estul Mediteranei”, a declarat ministrul german de Externe, Heiko Maas, cu ocazia unei reuniuni cu omologii din statele Uniunii Europene, potrivit cotidianului Le Figaro.

Nave turcești, manevre militare împreună cu un distrugător SUA

Potrivit mediafax.ro, nave militare ale Turciei au efectuat – ieri – manevre militare în estul Mării Mediterane, fiind ”acompaniate” de un distrugător american. De cealaltă parte a ”tablei de joc” se află Grecia şi Republica Cipru, ”adversari” care desfăşoară exerciții militare alături de Franţa şi Italia.  Autoritățile din Turcia nu au oferit informații detaliate despre aceste manevre navale, însă – notează Daily Sabah – Ankara acuză Franța că „încurajează partea cipriotă și elenă, sunt responsabile de tensiunile existente în Mediterana de Est, iar acțiunea Parisului riscă să escaladeze tensiunile într-o manieră periculoasă”. 

Pe de altă parte, ministrul francez de externe consideră că estul Mediteranei a devenit un ”spațiu de tensiuni”, însă Franța își rezervă dreptul de a efectua exerciții militare alături de nave și avioane aparținând Greciei, Ciprului și Italiei.

”Estul Mării Mediterane se transformă într-un spaţiu de tensiuni. Respectarea dreptului internaţional trebuie să fie regula, nu excepţia. Împreună cu partenerii noştri ciprioţi, greci şi italieni, începem un exerciţiu comun, cu mijloace aeriene şi maritime”, a avertizat Florence Parly, ministrul francez al Forţelor Armate.

Heiko Maas, ministrul german de Externe: ”Actuala situaţie din estul Mării Mediterane reprezintă un joc cu focul”

Heiko Maas, ministrul german de Externe, a avertizat marţi, în contextul tensiunilor dintre Grecia şi Turcia, că ”orice scânteie riscă să genereze un dezastru” în estul Mării Mediterane”.

”Actuala situaţie din estul Mării Mediterane reprezintă un joc cu focul, iar orice scânteie, oricât de mică, poate conduce la un dezastru. Nu vrea nimeni acest lucru, cu atât mai puţin o confruntare militară între parteneri NATO şi vecini”, a declarat Heiko Maas după ce s-a întîlnit cu ministrul grec de Externe, Nikos Dendias.

Şeful diplomaţiei de la Berlin a precizat că s-a deplasat în Grecia pentru a transmite două mesaje: ”Unul este că Germania şi întreaga Uniune Europeană sunt solidare cu Grecia. Al doilea, la fel de important, este că avem nevoie absolută şi imediată de semnale în sensul reducerii tensiunilor şi de disponibilitate spre dialog”, a declarat Heiko Maas.

S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole ... vezi toate articolele

Citește și