PIB-ul Poloniei a avansat cu 0,6% în intervalul analizat, față de 1,1% în primul trimestru, potrivit datelor publicate joi de Biroul Central de Statistică de la Varșovia.
Polonia a înregistrat o creștere economică de 3,2% în trimestrul al doilea comparativ cu aceeași perioadă din 2013, ritm inferior celui de 3,4% consemnat în primul trimestru, care a fost cel mai rapid din ultimii doi ani.
Încetinirea creșterii PIB pune capăt accelerării înregistrate în ultimele patru trimestre, semn că cererea internă puternică nu a reușit să compenseze redresarea lentă din zona euro, principalul partener comercial al Poloniei, în timp ce criza din Ucraina afectează industria țării.
Exporturile în Rusia, calculate în euro, au scăzut cu 11% în primul semestru.
„Polonia este printre țările cele mai afectate de sancțiunile rusești. Situația este în desfășurare, ne vom confrunta cu multe incertitudini în trimestrele viitoare”, a declarat Jaroslaw Janecki, economist șef la divizia din Polonia a băncii franceze Societe Generale, în Varșovia.
Ponderea pieței din Rusia în exporturile Poloniei a scăzut cu aproape un punct procentual, la 4,4% în primele șase luni, potrivit datelor statistice oficiale. În același timp, ponderea Germaniei, cea mai mare piață de export a Poloniei, a urcat la 25,9%, de la 25,1% în urmă cu un an.
Polonia este al cincilea mare producător de alimente din Uniunea Europeană.
„Nu ar trebui să ne gândim doar la declinul exporturilor în Rusia și Ucraina, întrucât sancțiunile vor duce și la scăderea vânzărilor poloneze în UE. Efectul complet al sancțiunilor va deveni vizibil după câteva luni, în special dacă investițiile vor fi amânate din cauză persistenței incertitudinilor”, a spus Janecki.
În condițiile escaladării conflictului din Ucraina, estimările guvernului de la Varșovia privind impactul asupra creșterii economice în 2014-2015 au fost majorate de la 0,2 puncte procentuale din PIB până la 0,8 puncte procentuale.
Încetinirea creșterii economice nu va fi un eveniment singular ci ar putea semnala continuarea disconfortului economic în semestrul al doilea, consideră Piotr Bujak, analist la banca PKO Bank Polski în Varșovia.
PKO menține deocamdată estimarea privind creșterea economiei poloneze din acest an la 3,4%, în speranța că fondurile europene vor contribui la inversarea tendinței de încetinire a avansului PIB.
Comisia Europeană anticipa în luna mai o expansiune a PIB-ului polonez de 3,2% în acest an, în timp ce banca centrală se așteaptă la un avans de 3,6%.