CRIZĂ. Fondurile ONU pentru una dintre țările cele mai afectate de război din lume au fost aproape epuizate. Milioane de oameni riscă să nu mai primească asistență
Organizația Națiunilor Unite (ONU) a anunțat, înaintea unei conferințe privind situația din Yemen, care va avea loc marți, că 30 din cele 41 de programe de asistență pe care le desfășoară în această țară puternic afectată de război vor rămâne fără fonduri în următoarele săptămâni dacă nu va exista o intervenție din partea comunității internaționale.
În acest context, 20 de milioane de yemeniți riscă în următoarea perioadă să se confrunte cu o criză alimentară severă, informează Reuters.
Peste 3,6 milioane de oameni din Yemen au fost nevoiți să își părăsească locuințele din cauza conflictului din această țară. Mulți yemeniți se confruntă cu probleme de sănătate din ce în ce mai grave în contextul în care sistemul sanitar a intrat în colaps.
Coordonatorul ONU pentru Yemen, Lise Grande, a informat că programele Națiunilor Unite au început deja să fie reduse în anumite zone ale țării din cauza lipsei de fonduri.
Programe esențiale în Yemen riscă să fie închise
Astfel, potrivit ONU, Programul Alimentar Mondial, care oferă hrană pentru 12 milioane de cetățeni pe lună, și-a înjumătățit livrările în luna aprilie în nordul țării și susține că are nevoie de fonduri suplimentare pentru a putea să-și continue operațiunile.
Totodată, cu o săptămână înainte ca primul caz de COVID-19 să fie anunțat în Yemen, pe 10 aprilie, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a fost nevoită să suspende plățile pentru 10.000 de angajați din domeniul sanitar din această țară. În același timp, programele destinate femeilor însărcinate și care alăptează au fost suspendate în Yemen, la fel ca programele de vaccinare a copiilor. În același timp, ONU a fost nevoită să închidă 51 de clinici pe care le opera la nivel național.
Potrivit lui Grande, în cazul în care comunitatea internațională nu va interveni cu donații, ONU ar putea fi nevoită să reducă în continuare din asistența oferită Yemenului.
Astfel, serviciile de sănătate publică oferite de ONU în aproape 400 de spitale și clinici din Yemen ar putea fi sistate, 6,5 milioane de oameni ar urma să nu mai beneficieze de apă potabilă, iar programele de alimentație pentru două milioane de copii care suferă de malnutriție ar putea fi abandonate.
Marți are loc o conferință pentru strângerea de donații
Națiunile Unite și Arabia Saudită speră să strângă 2,4 miliarde de dolari din donații pentru Yemen, în cadrul unei conferințe ce va avea loc marți.
„Dacă nu vom reuși să strângem cel puțin 1,6 miliarde de dolari, operațiunile noastre din Yemen se vor confrunta cu reduceri catastrofale. Nu vom mai putea să oferim alimentele de care oamenii au nevoie pentru a supraviețui sau asistența medicală ori apa și nutriția de care au nevoie două milioane de copii”, a declarat Lise Grande.
Planul de asistență umanitară coordonat de ONU în Yemen a primit 3,2 miliarde de dolari din donații anul trecut, dar de la începutul lui 2020 a obținut doar 474 de milioane de dolari, astfel că multe dintre agențiile care fac parte din acest plan nu mai au fonduri suficiente pentru a-și susține programele.
Din cauza conflictului dintre coaliția condusă de Arabia Saudită și rebelii houthi, susținuți de Iran, 80% din populația Yemenului depinde integral de asistența umanitară oferită de ONU. Țara se confruntă și cu o creștere a numărului de cazuri de infectare cu coronavirus, dar și cu o creștere rapidă a numărului de persoane care suferă de foame.