Criza ouălor contaminate. Liderii UE se reunesc de urgență
„Sarcina comună și prioritatea noastră este să gestionăm situația, să colectăm informații, ne concentrăm pe analiză și pe lecțiile care trebuie învățate pentru a ne îmbunătăți sistemul și pentru a preveni activitatea infracțională (…) Am propus organizarea unei reuniuni la nivel înalt a miniștrilor de resort și a reprezentanților agențiilor de siguranță alimentară din toate statele membre implicate, imediat ce avem toate informațiile disponibile”, a declarat Vytenis Andriukaitis.
Ministrul belgian al Agriculturii, Denis Ducarme, a acuzat recent autoritățile olandeze că au descoperit încă din luna noiembrie a anului 2016 mai multe loturi de ouă contaminate cu un insecticid, dar nu au informat partenerii europeni.
Ulterior, autoritățile belgiene au admis că știau despre situație încă din luna iunie, însă nu au informat publicul timp de aproape două luni din cauza unei anchete penale în desfășurare.
Comisarul european a mai cerut Olandei, Belgiei și Germaniei să înceteze cu acuzațiile reciproce despre cine este responsabil pentru această situație.
Până acum, cel puțin 11 țări europene, inclusiv România, au fost afectate de contaminarea ouălor cu fipronil, un insecticid a cărui utilizare este interzisă în producția de alimente.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat că în județul Timiș au fost descoperite, miercuri, o mie de kilograme de gălbenuș de ou lichid, provenit din Germania, contaminat cu insecticid Fipronil.
„Lotul respectiv a fost reținut în depozitul unității unde fusese distribuit, nicio cantitate din acest produs nu a ajuns la comercializare. Cele 1.000 de kg vor fi neutralizate prin incinerare. Toate structurile teritoriale județene sunt în alertă pentru a acționa în cel mai scurt timp, în cazul în care se vor primi noi notificări privind ouăle contaminate cu Fipronil. Comisia Europeană a transmis tuturor Statelor Membre urmatoarea recomandare: >”, a transmis ANSVSA.
Până acum, Germania, Olanda, Belgia, Marea Britanie și Franța au raportat că mai multe loturi de ouă din import care au fost contaminate cu insecticid. Totodată, retaileri din Suedia și Elveția au intentat deja procese în acest caz.
Sursa contaminării a fost detectată la un furnizor de produse de curățenie din Olanda. Aproximativ 180 de companii olandeze și-au suspendat temporar activitatea și o anchetă penală a fost inițiată în acest caz. Peste 300.000 de găini au fost ucise întrucât s-a descoperit că erau contaminate.
Fipronil este o substanță folosită în mod frecvent în produsele veterinare pentru a combate puricii, căpușele sau păduchii, însă este interzisă utilizarea în cazul animalelor destinate pentru consum.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), această substanță este foarte toxică și ingerarea ei în cantități însemnate pe termen lung poate cauza probleme medicale severe, afectând ficatul, glanda tiroidă și rinichii.
Percheziții și rețineri în Olanda: Fipronil-ul a fost adăugat ilegal într-un produs utilizat pentru tratarea păsărilor
Anchetatorii olandezi au reținut, joi, doi bărbați suspectați de implicare în utilizarea ilegală a pesticidelor la ferme de păsări, după ce milioane de ouă din mai multe țări europene au fost retrase din magazine din cauza contaminării cu fipronil, relatează The Associated Press.
Reținerile au fost însoțite de o serie de percheziții coordonate în Olanda și Belgia, în condițiile în care procurorii consideră că există dovezi că sănătatea publică a fost amenințată de „livrarea sau aplicarea biocidului Fipronil în adăposturile pentru păsări din comerțul cu ouă”.
În urma perchezițiilor, care au fost realizate în coordonare cu agenția Uniunii Europene, Europol, anchetatorii au confiscat documente, informații despre conturi bancare, precum și automobile și bunuri imobiliare.
Ancheta olandeză se concentrează asupra unei companii din Olanda care a folosit fipronil, asupra furnizorului belgian și asupra comerciantului olandez care a avut contract cu furnizorul. Zeci de ferme olandeze suspectate au fost temporar închise, până când găinile și locurile în care stau nu sunt avizate din punct de vedere sanitar.
Potrivit informațiilor preliminare, insecticidul ar fi pătruns în lanțul alimentar când a fost adăugat ilegal într-un produs utilizat pentru tratarea păsărilor de curte împotriva păduchilor, puricilor și căpușelor.
Fermele olandeze produc miliarde de ouă în fiecare an, majoritatea pentru piața de export. Se estimează că aproximativ 5 miliarde de ouă sunt vândute în fiecare an numai în Germania, potrivit unui sindicat agricol din Olanda.
Tot joi, Agenția pentru Standarde Alimentare din Marea Britanie a anunțat că numărul de ouă contaminate cu fipronil este de aproape 700.000, nu de 21.000 cum fusese anunțat inițial. Este vorba despre 11 produse pentru care s-au folosit ouă contaminate, dar conținutul de insecticid este redus și nu reprezintă un pericol pentru sănătate.