Prima pagină » Știri externe » Criza politică din R. Moldova. Marian Lupu a fost demis din funcția de președinte al Parlamentului. Legislativul de la Chișinău riscă să intre în blocaj

Criza politică din R. Moldova. Marian Lupu a fost demis din funcția de președinte al Parlamentului. Legislativul de la Chișinău riscă să intre în blocaj

Criza politică din R. Moldova. Marian Lupu a fost demis din funcția de președinte al Parlamentului. Legislativul de la Chișinău riscă să intre în blocaj

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Marian Lupu, a fost demis joi din funcție, după ce comuniștii au cerut supunerea la vot a unei astfel de decizii. Scrutinul a fost secret, 76 de deputați votând pentru demiterea lui Lupu, majoritatea necesară fiind de 67 de voturi, adică două treimi din parlamentari.

„Motivele revocării din funcție a lui Marian Lupu sunt cunoscute nu doar în Parlament, ci de întreaga societate. Prin activitatea președintelui Parlamentului s-au comis acțiuni și fapte care subminează democrația, statul de drept și compromit activitatea legislativului”, a explicat PCRM.

UPDATE 17:25 Un detaliu foarte important al ultimelor evenimente de peste Prut este că Parlamentul de la Chișinău riscă să fie blocat, precizează Timpul.md. Mai exact, dacă parlamentarii nu aleg astăzi un nou președinte care să îl înlocuiască pe Lupu, se creează un blocaj, deoarece vicepreședintele, adică Liliana Palihovici, nu este împuternicită să îndeplinească activtățile președintelui, nici măcar convocarea ședințelor parlamentare, a declarat juristul Sergiu Sârbu pentru NOI.md.

UPDATE 17:15 Marian Lupu a fost demis, anunță legislativul de la Chișinău, potrivit Jurnal.md. După cum anunțase anterior și Reșetnicov, Lupu a fost demis cu 76 de voturi. Astfel, la o lună după ce a rămas fără premier, R. Moldova nu mai are nici președinte al Parlamentului.

UPDATE 16:55 Deputatul PCRM Artur Reșetnicov anunță pe Facebook că Marian Lupu a fost demis cu 76 de voturi, informează Unimedia.md. Minimul pentru demiterea lui Lupu este de 67, adică două treimi din deputați.

La ora transmiterii acestei știri, se votează demiterea lui Lupu.

Deputatul Igor Dodon a anunțat pe Facebook că socialiștii vor vota pentru demiterea lui Lupu.

Artur Reșetnicov, un deputat al fracțiunii comuniștilor din Parlamentul Republicii Moldova, a propus, joi, ca proiectul care se referă la inițiativa PCRM privind revocarea președintelui Parlamentului prin vot secret să fie inclus pe ordinea de zi.

Liderul PCRM, Vladimir Voronin de asemenea i-a propus lui Marian Lupu, liderul Partidului Democrat din Moldova (PDM), să-și prezinte demisia. „Domnule Lupu, când o să realizați programul ce prevede varianta zero? Poate vă prezentați demisia”, a declarat Voronin.

Demersul PCRM pare a fi susținut de Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM). Liderul fracțiunii PLDM, Valeriu Streleț, i-a sugerat lui Marian Lupu să se gândească la o eventuală demisie și să-și respecte o promisiune anterioară.

„De multe ori ați vorbit că trebuie să dăm dovadă de curaj și bărbăție. Acum, circumstanțele sunt dintre cele mai bune și ați putea da dovadă de acea bărbăție. Am vrea să vă propunem să vă gândiți la o eventuală demisie”, a afirmat el.

În replică, Marian Lupu a declarat că nu își va da demisia. „Nu o să vă ofer această plăcere. Votați cu PCRM. Ăsta va fi actul de bărbăție și curaj”, a răspuns Lupu.

Comisie specială pentru proiectul democraților

De asemenea, PLDM a solicitat să fie creată o comisie care să analizeze modul în care a fost votat proiectul PDM privind sistemul electoral mixt, pentru că, potrivit lui Valeriu Streleț, s-ar fi comis niște gafe. În plus, colegul său de fracțiune, Ion Butmalai, a cerut ca să fie reexaminat votul privind alegerea procurorului general, Corneliu Gurin.

După această discuție, PDM a cerut o pauză de o oră.

Solicitările PLDM vin după ce săptămâna trecută liberal-democrații au votat, alături de democrați, mai multe proiecte strategice pentru PDM. După decizia Curții Constituționale de luni, care precizează că Vlad Filat nu mai poate fi propus premier, deoarece Guvernul a fost demis prin moțiune de cenzură, pentru suspiciune de corupție și este în imposibilitatea de a-și exercita mandatul, se pare că relațiile dintre cele două formațiuni s-ar fi deteriorat brusc.

Comuniștii au solicitat o pauză în care cei șapte membri ai comisiei să se întrunească pentru a pregăti procesele verbale privind inițierea procedurii de vot secret, precizează Timpul.md.

Timofti acuză: Decizia Curții Constituționale referitor la Filat, politică

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, consideră că decizia Curții Constituționale în cazul desemnării premierului Vlad Filat a fost una politică, relatează PRO TV Chișinău.

„Este vorba de o eroare a Curții Constituționale, o decizie politică. Este vorba de aprecieri politice, dar, dacă ei spun acest lucru, mă supun. Am fost mulțumit de activitatea guvernului și a primului-ministru. În Europa, toți mă rugau să transmit mulțumiri acestor două persoane, Filat și Leancă. În țara asta, chiar se lucrează”, a declarat Nicolae Timofti în cadrul ședinței de prezentare a noului premier interimar Iurie Leancă.

Ministrul de Externe Iurie Leancă a preluat, joi, interimatul funcției de premier, după ce Curtea Constituțională a stabilit zilele trecute că postul i-ar fi fost atribuit ilegal lui Vlad Filat.

Căderea guvernului Filat

Premierul Vlad Filat și-a depus demisia din executivul de la Chișinău la începutul lunii martie, după ce guvernul său a fost demis printr-o moțiune de cenzură depusă de comuniști. 

Miercuri, ministrul de Externe Iurie Leancă a preluat interimatul de premier, cu o zi înaintea datei la care se aștepta să fie anunțat numele noului prim-ministru.

Mai mulți membri ai Guvernului sunt vizați, în prezent, de anchete pentru corupție și riscă ani de închisoare în cazul în care sunt găsiți vinovați.

Criza politică de la Chișinău a fost primită cu mare îngrijorare la București și la Chișinău, fiind considerată drept un mare pas înapoi în parcursul european al țării vecine, în vederea acordurilor de liberă asociere și de liber schimb cu UE, precum și pentru obținerea liberalizării vizelor.

 

Citește și