CRIZA REFUGIAȚILOR. Oferta Angelei Merkel pentru Turcia. Noua rută a imigranților spre Europa

Publicat: 18/10/2015, 10:37
Actualizat: 18/10/2015, 10:57

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, face astăzi o vizită oficială în Turcia, țară care găzduiește cei mai mulți refugiați, peste două milioane și care a ridicat miza în negociere cu UE pentru a-i opri pe aceștia în drumul lor către vest.

Îmbunătățirea relației cu Turcia a devenit o preocupare prioritară a guvernului Angelei Merkel, care consideră „rezonabil” ca aceasta să fie inclusă printre țările de origine „sigure”, de unde să nu poată fi acceptați refugiați în Europa. Propunerea este agreată de Ankara, deoarece ar implica recunoașterea faptului că în Turcia nu există riscul persecuțiilor politice.

Un prim pas către deschiderea către Turcia a fost în cadrul Consiliului European pe tema migrației, unde șefii de stat și de guvern din UE au convenit o devansare a liberalizării regimului vizelor pentru cetățenii turci care vor să viziteze țările din zona Schengen fără frontiere și deschiderea de noi capitole în cadrul negocierilor de aderare a Turciei la UE.

„Asta nu înseamnă însă că renunțăm la criteriile de bază care sunt regula în acest domeniu”, a subliniat președintele Comisiei Europene, adăugând că o primă evaluare a progreselor înregistrate în negocieri va fi realizată în primăvara anului 2016.

De asemenea, continuă discuțiile privind acordarea unui ajutor financiar consistent, după ce Ankara a cerut o sumă mult mai mare decât cea oferită, respectiv trei miliarde de euro, o solicitare pe care statele UE o analizează.

„Mai sunt multe de făcut”, a declarat Angela Merkel. „Dar nu se poate spune că nu am realizat nimic”, a adăugat ea, în condițiile în care o serie de state membre s-au arătat prudente față de încheierea unui acord rapid cu Turcia.

Ungaria și-a închis granița cu Croația, Slovenia a mobilizat Armata

Înaintea vizitei cancelarului german în Turcia, țările UE care sunt vizate de refugiați în drumul lor către vest au luat o serie de măsuri dure la granițe. Ungaria a decis închiderea frontierei cu Croația ceea ce a dus la schimbarea rutei imigranților către Slovenia. Aceasta din urmă a mobilizat armata pentru a face față valului de oameni și a decis să suspende legăturile feroviare cu Cehia.

De asemenea, Ungaria a reintrodus temporar controale la frontiera cu Slovenia, în contextul afluxului de refugiați. „Am aflat că imigranții clandestini care nu pot intra în Ungaria din cauza închiderii frontierei cu Croația sunt transportați pe la granița sloveno-ungară”, a explicat ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto. „Am introdus temporar controalele la frontieră, în conformitate cu Tratatul Schengen”, a adăugat șeful diplomației de la Budapesta.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Alegeri Prezidențiale 2024 | Surpriza cifrelor de la ora 10:00. Așa ceva nu s-a mai...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să...
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Secțiile de votare s-au deschis. Prezența la...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
S-a împușcat în cap. Tragedie șocantă în România
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
Gabriel Cotabiță a murit! Doliu în lumea artistică
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume