Prima pagină » Știri externe » CRIZA REFUGIAȚILOR. UE a ajuns la un acord cu Turcia. Când intră în vigoare planul „ONE IN, ONE OUT”

CRIZA REFUGIAȚILOR. UE a ajuns la un acord cu Turcia. Când intră în vigoare planul „ONE IN, ONE OUT”

CRIZA REFUGIAȚILOR. UE a ajuns la un acord cu Turcia. Când intră în vigoare planul „ONE IN, ONE OUT
Reprezentanții europeni și turci au convenit, vineri, asupra finalizării acordului de gestionare a crizei imigranților, acord care va intra în vigoare de pe 20 martie, a anunțat Bohuslav Sobotka, premierul ceh, citat de agenția de presă Reuters. Acordul supranumit „one in, one out" prevede ca imigranții clandestini care ajung în Grecia din Turcia vor fi întorși înapoi, iar pentru fiecare UE va accepta un refugiat sirian.

„Acordul cu Turcia a fost aprobat! Toți imigranții clandestini care vor ajunge în Grecia din Turcia începând cu 20 martie vor fi trimiși înapoi (în Turcia)!”, a anunțat Sobotka, pe contul său de Twitter.

Liderii UE au convenit joi seară asupra proiectului unui acord în vederea trimiterii imigranților care ajung în Grecia înapoi în Turcia, proiect care a fost prezentat vineri premierului turc, Ahmet Davutoglu.

UE urmează să acorde un ajutor financiar de șase miliarde de euro Turciei pentru a reține cei aproape trei milioane de imigranți în țară.

În schimbul fiecărui imigrant primit de Turcia, UE va accepta un refugiat sirian. Toți refugiații sirieni primiți de Uniunea Europeană urmează să fie repartizați între statele membre UE.

Erdogan: Europa se află pe un „câmp minat”

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a atras atenția vineri Uniunii Europene să-și rezolve întâi problemele sale cu imigranții, apoi să impună condiții Turciei, pe fondul încercării de finalizare a acordului UE-Turcia, acuzând că UE se află pe un „câmp minat” prin susținerea grupărilor teroriste.

„În timp ce Turcia găzduiește trei milioane (de imigranți), cei care nu sunt în stare să găsească loc suficient pentru o mână de refugiați, cei care țin în mijlocul Europei acei inocenți în condiții rușinoase, ar trebui să se uite mai întâi la problemele lor”, a declarat Erdogan într-un discurs televizat, potrivit agenției de presă Reuters.

El a acuzat unele țări de susținere directă sau indirectă a grupărilor teroriste, referindu-se la mișcarea radicală Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) care a comis mai multe atacuri teroriste în țară. Gruparea kurdă TAK, desprinsă din PKK, a revendicat joi atacul sinucigaș de duminică din Ankara soldat cu 37 de morți.

Erdogan a explicat că ofensiva amplă lansată de guvernul turc în sud-estul țării împotriva militanților kurzi, criticată de liderii europeni, este justificată și legitimă.

„Lupta noastră împotriva terorismului este bine calculată și legitimă … Toate organizațiile teroriste active în regiune și în Turcia s-au coalizat împotriva Turciei. Multe state, în principal statele occidentale, nu au o poziție fermă împotriva acestor grupări”, a acuzat Erdogan.

Liderul turc a criticat autoritățile belgiene pentru că au permis instalarea unui cort al manifestanților prokurzi în fața clădirii UE din Bruxelles, unde se desfășoară summitul UE-Turcia în vederea finalizării acordului de gestionare a crizei migrației.

Erdogan a avertizat, de asemenea, că militanții kurzi ar putea efectua atacuri și în Europa.

„Nu există niciun motiv pentru care bomba ce a explodat în Ankara nu ar fi putut exploda în Bruxelles sau în orice alt oraș european”, a subliniat liderul turc, adăugând că „șerpii cu care dormi pot să te muște oricând”, referindu-se la militanții kurzi care au revendicat ultimele două atacuri din Ankara, soldate cu 66 de morți.

Citește și