„Făcând ceea ce intenționăm, vom distruge modelul de afaceri al traficanților de persoane care exploatează suferința persoanelor și vom impune că sigura modalitate viabilă de a ajunge în Europa este cea oferită de mijloacele legale. Nu va mai exista nicio încurajare a cetățenilor sirieni de a plăti traficanților pentru a le asigura transportul pe Marea Egee. Dacă vei face asta ca imigrant, nu numai că vei fi trimis înapoi în Turcia, dar vei fi plasat la finalul listei pentru repartizarea imigranților”, a declarat Juncker, explicând că în baza noului acord Turcia va trebui să primească înapoi toți imigranții clandestini care ajung în Grecia, inclusiv cetățenii sirieni.
„Pentru fiecare imigrant sirian reprimit, unul va fi repartizat în UE direct din Turcia”, a subliniat Juncker.
Premierul turc, Ahmet Davutoglu, a solicitat luni liderilor celor 28 de state UE încă trei miliarde de euro și accelerarea procedurilor pentru ridicarea restricțiilor de călătorie în cazul cetățenilor turci în UE, în schimbul reprimirii tuturor imigranților clandestini care ajung în Grecia din Turcia, inclusiv a cetățenilor sirieni. De asemenea, premierul turc a solicitat și reluarea discuțiilor privind aderarea Turciei la UE.
După ce liderii europeni „au primit cu bunăvoință” propunerile Turciei, președintele Consiliului European Donald Tusk a declarat că detaliile legale ale înțelegerii anunțate marți vor fi agreate în cadrul unei reuniuni care va avea loc săptămâna viitoare, în perioada 18-19 martie. „Suntem conștienți că acum avem o soluție”, a declarat Tusk.
Anul trecut, Turcia a acceptat în schimbul unei sume de trei miliarde de euro să rețină imigranții din țară, unde se află deja peste două milioane de refugiați. Cei mai mulți imigranți care ajung în Grecia, principala poartă de intrare în UE, provin din Turcia, după ce traversează Marea Mediterană.
Dar numărul de imigranți a înregistrat scăderi prea mici în ultimele luni, parțial și din cauza temperaturilor scăzute, ceea ce a impus reevaluarea înțelegerii încheiate cu Turcia.
În Grecia, care ar putea să se confrunte cu o criză umanitară majoră după cum au avertizat oficialii greci, se află zeci de mii de imigranți blocați, care nu pot trece frontiera pentru a ajunge în Macedonia, care a impus restricții privind accesul imigranților pe teritoriul țării în încercarea de a reduce fluxul acestora.
În cadrul summitului de luni, liderii europeni au convenit asupra închiderii rutei balcanice, tranzitată de imigranții clandestini pentru a ajunge în state din vestul Europei, precum Germania care anul trecut a înregistrat 1,1 milioane de solicitări de azil.
Peste 131.000 de imigranți au sosit în Europa în primele două luni ale anului, mai mult decât în prima jumătate a anului trecut, potrivit ONU.