CRUNT. Medicul american Anthony Fauci: Nu este nicio şansă să scăpăm de al doilea val de epidemie
Cel mai cunoscut medic pe plan mondial la această oră, Anthony Fauci, directorul Institutului de Boli Infecţioase din Statele Unite ale Americii, a declarat că „nu avem nicio șansă să scăpăm de al doilea val de coronavirus”.
„Spre deosebire de virusul SARS (din 2003), când am avut 8.000 de oameni infectaţi şi aproape 800 de decese, atunci virusul a fost eliminat prin măsuri bune aplicate în sănătatea publică prin simplul fapt că nu a mai fost transmis de la o persoană la alta”, spune Anthony Fauci , potrivit Business Insider.
Crunt este că virusl se transmite extrem de ușor
Revenind la virusul actual, celebrul medic este de părere că acesta se transmite extrem de ușor.
„Se transmite atât de uşor încât este răspândit în toată lumea, astfel că şi în condiţiile în care controlăm cu succes infecţiile din ţara noastră, iar numărul acestora scade dramatic în timpul verii, nu este practic nicio şansă ca virusul să fie eradicat”, a precizat Fauci.
Anthony Fauci a vorbit și despre deschiderea prematură a granițelor, care ar putea provoca multe decese.
„Vor fi infecţii în emisfera sudică, în Africa de Sud, în Argentina, sau alte locuri asemănătoare. Iar prin faptul că oamenii călătoresc, la nivel global, în fiecare zi, vor fi sute de mii de oameni care vor intra pe teritoriul SUA de peste tot, astfel că nu este nicio şansă să scăpăm de virus”, a declarat medicul.
În ceea ce privește al doilea val de epidemie, Fauci spune că este inevitabil.
Statele Unite ale Americii au decis marți să anuleze cursurile pentru semestrul de toamnă, din sistemul universitar din Caifornia, din cauza coronavirusului, în timp ce districtul Los Angeles a anunţat că ordinul de izolare la domiciliu este posibil să fie prelungit cu trei luni.
Potrivit informațiilor oficiale date publicității de Universitatea Johns Hopkins, marți, 12 mai 2020, pe teritoriul SUA a fost înregistrat un alt val mare de decese cauzate de complicațiile îmbolnăvirii cu coronavirus.
Astfel, bilanțul sumbru a atins un nivel de 1.894 de morți, scriu cei de la AFP.
Și asta după după ce, duminică şi luni, totalul înregistrat scăzuse sub 1.000 de cazuri, prima oară de la începutul lunii aprilie, conform sursei citate.
Ca atare, de la debutul pandemiei, numărul total al deceselor înregistrate în SUA a atins nivelul de 82.246.