Jeremy Corbyn i-a cerut Theresei May să demisioneze din funcția de prim ministru al Marii Britanii pe fondul acțiunilor sale de reducere a numărului de polițiști, în condițiile în care atentatele teroriste din Regat s-au intensificat în ultimele luni. Cu doar trei zile înaintea alegerilor generale, liderul laburist susține că solicitarea sa vine să dea glas unor apeluri similare din partea unor oameni „foarte responsabili” și „foarte îngrijorați” de istoricul lui May în materie.
Duminică, într-un discurs susținut în Carlisle, Corbyn a subliniat că 20.000 de ofițeri au fost disponibilizați în perioada 2010-2016, atunci când Theresa May era ministru de Interne. Declarațiile vin după cel de-al treilea atentat terorist care a lovit Marea Britanie în doar trei luni. Sâmbătă, șapte oameni au fost uciși și alți 49 răniți în zona London Bridge, când atacatorii au intrat cu o dubă în trecători înainte să-i înjunghie în apropierea Borough market.
În vreme ce Corbyn spune că alegerile de joi reprezintă „probabil cea mai bună oportunitate” de a o da jos pe Theresa May de la conducerea guvernului britanic, acesta a făcut aluzie și la faptul că May ar trebui să demisioneze, spunând pentru ITV: „Eu aș face-o, într-adevăr, pentru că au fost apeluri din partea unor oameni foarte responsabili pe această problemă și care sunt foarte îngrijorați că ea s-a aflat la Ministerul de Interne atâta timp, sub conducerea sa a fost redus personalul din poliția britanică, iar acum vine și spune că avem o problemă; da, avem o problemă, nu ar fi trebuit niciodată să reducem numărul forțelor de ordine”.
May ar trebui să demisioneze, nu să caute să fie realeasă
Comentând relatările jurnaliștilor care par să atribuie o parte din responsabilitate și serviciilor de securitate, acesta a continuat: „Theresa May a aruncat vina din nou asupra altora. Atacă MI5, dar s-a ocupat de asta ani întregi”.
Corbyn a fost întrebat de jurnaliștii de la ITV dacă o consideră cumva responsabilă pe May și dacă reducerea efectivelor poliției a contribuit la atrocitatea de pe London Bridge. Acesta a răspuns: „Principala responsabilitate pentru aceste tragedii rămâne la cei care le-au înfăptuit, să omori oamenii cu sânge rece, într-un mod îngrozitor și nu există cuvinte pentru a condamna aceste fapte”.
„În problema reducerii personalului din forțele de ordine, Guvernul a fost avertizat în repetate rânduri despre această situație, iar Federația Poliției și multe alte organizații au arătat cum 20.000 de oameni au ieșit din sistem în ultimii șapte ani”.