Culisele plecării celui mai controversat strateg de la Casa Albă. De ce l-a concediat Trump pe Bannon
Steve Bannon știa ce îl așteaptă. Era pregătit. Dar, întâi de toate, trebuia să aibă parte de ultimul prânz servit la bufetul din Aripa de Vest.
Președintele Trump se afla la un summit, în munții Catoctin, care avea în centru strategia pe care Statele Unite ar trebui să o adopte față de Asia. Cu el se aflau și vicepreședintele și restul membrilor din stafful de securitate națională, din care el fusese îndepărtat recent, anul acesta. John Kelly, noul șef de cabinet la Casa Albă, avea să dea ultimul semnal care anunța concedierea lui Bannon, înainte de a se alătura reuniunii de la Camp David.
Revenind, Bannon, critic înfierat al globalismului, care s-a mândrit cu poziția contondentă adoptată în cadrul Casei Albe, lua prânzul la Navy Mess. Preventiv, acesta își anunțase aliații că își înaintase demisia pe 7 August, astfel că aceștia știau cum să răspundă întrebărilor care aveau să urmeze pe acest subiect. Titlul scos la înaintare de site-ul „Drudge Report” anunța că Bannon „merge mai departe după o cursă impresionantă”.
Fostul său site de informații, apropiat de extrema dreaptă, „Breitbart News”, a acoperit subiectul privind plecarea sa cu avertismentul că „Bannon, Barbarul” în curând ar urma să își îndrepte suporterii săi împotriva Casei Albe. În completare, editorul site-ului, Joel Pollack, a postat pe contul său de Twitter un singur cuvânt: „#război”. Ulterior, vineri, site-ul a confirmat că Bannon s-a întors în funcția de director executiv.
„Asta arată exact de ce nelimitarea lui Steve ar fi urmat să fie riscantă. Nu ar fi putut să fie controlat înainte, darămite acum”, a declarat un fost consilier al lui Trump.
Casa Albă a confirmat, într-un comunicat de două propoziții, că vineri va fi ultima zi a lui Bannon la Casa Albă. Chiar dacă plecarea sa a decurs într-un mod care poate fi catalogat, cel puțin, haotic. În timp ce Trump se afla la reuniunea de la Camp David, pentru a se întâlni cu cei din echipa sa de securitate națională, deja în spațiul public apăruse informația potrivit căreia Bannon se pregătea să plece din funcție. Prin urmare, atenția asupra strategiei de securitate națională avea avea să fie înlocuită de cea asupra unui alt episod dramatic de reducere a resursei umane de la Casa Albă.
În replică, apropiații lui Bannon de la Casa Albă au declarat, însă, că aceasta ar fi demisionat cu zece zile înainte. În tot acest timp, de cealaltă parte, cei din staff-ul lui Donald Trump încă dezbăteau cum să anunțe plecarea lui Bannon pe fondul violențelor izbucnite în Charlottesville, Virginia, la începutul zilei de 11 august. În cele din urmă, Casa Albă a hotărât să amâne anunțul de teamă să nu pară că președintele urmărea să se distanțeze de Bannon.
Chiar și așa, suportul său anterior pentru simpatizanții de extremă-dreaptă l-au făcut imediat părtaș la povestea care se desfășura în Charlottesville – ce a căpătat o magnitutdine peste așteptările lui Trump. Asta în condițiile în care site-ul Breitbart sprijinea în mod vădit acțiunile naționaliștilor albi care marșau pe străzi înarmați, având la ei spray cu piper și invocând mesaje rasiste.
De altfel, când Trump s-a întâlnit cu reporterii în cadrul unei conferințe fără menajamente în holul principal al Turnului său din New York, a negat protejarea strategului său principal, în urma poziției adoptate față de cele desfășurate în Charlottesville.
„O să vedem ce se va întâmpla cu domnul Bannon”, declara Trump, pe 15 august, în cadrul unei conferințe, la o săptămână după ce aliații lui Bannon deja înaintaseră informația în spațiul public privind plecarea directorului de campanie al lui Trump de la Casa Albă.
Semne privind limitarea mandatului lui Bannon existau de ceva timp. Atacurile asupra consilierului pe probleme de securite națională, H.R. McMaster, erau bănuite că au început odată cu venirea lui Bannon în Aripa de Vest. Și fostul director de comunicare al Administrației Prezidențiale Americane, Anthony Scaramucci, a dat indicii privind plecarea lui Bannon. Mc Master a refuzat să îl apere pe Bannon, în ultimele ieșiri publice.
Câțiva din cercul de apropiați ai președintelui american s-au poziționat pentru învinuirea lui Bannon pentru răspunsul inițial dat de Trump în cazul violențelor de stradă din Charlottesville. Cu toate acestea, voci mai importante s-au opus, argumentând că Administrația Prezidențială Americană nu își poate permite să „trădeze” minoritatea extrem de vocală care a crezut că va fi ajutată de Trump în a restabili o agendă care abandonase corectitudinea politică pentru retorica anilor ’50. În același timp, aceleași voci s-au temut de acțiunile lui Bannon care ar fi putut urma dacă el ar fi fost scos la înaintare.
În fond, toată această dezbatere i-a mai adus lui Bannon câteva zile. Chiar și așa, presiunile asupra lui Trump pentru a-i îndepărta pe cei care dăduseră glas celor care proferau mesaje rasiste și antisemite, într-un campus din Virginia, au crescut. Trump nu i-a făcut nicio favoare lui Bannon în urma acelor declarații controversate privind rasismul, când a părut, într-o conferință de presă, că ar fi acordat o platformă de exprimare acelor mesaje rasiste venite din partea simpatizanților de extremă-dreaptă. Acel moment a captivat o națiune întreagă și a constituit o reală amenințare la adresa mandatului lui Trump la Casa Albă.
Deja vineri dimineață, candidatul Partidului Republican la prezidențialele din 2012, Mitt Romney, se alătura celor care îi cereau lui Trump să își reevalueze politica și suportul acordat rasismului. Nu a părut neapărat că Romney l-ar fi împins pe Trump să îl înlăture pe Bannon, ci că ar fi accentuat decizia care deja părea inevitabilă.
„La acel moment, Steve deja știa că urma să plece”, a declarat un oficial de la Casa Albă.
Pe de altă parte, un alt membru vechi al Partidului Republican a susținut că soarta lui Bannon a fost decisă în ziua în care Kelly a fost numit noul șef de cabinet la Casa Albă, pe 28 iulie.
„I-a luat generalului Kelly să își dea seama cine făcea ce. Plecarea lui Steve a devenit clară extrem de repede. Exista un motiv foarte clar pentru care Steve ar fi fost în poziția de a pleca în secunda următoare. Nu făcea nimic altceva decât să își împingă propria agendă”, era de părere republicanul.