Cum a ajuns decizia Israelului de a bloca transferul a 106 de milioane de euro către palestinieni o „crimă de război”
„Este o nouă crimă de război israeliană și nu vom ceda presiunilor”, a declarat negociatorul-șef palestinian, Saeb Erakat, după decizia statului evreu, sâmbătă, de a îngheța transferul a 106 milioane de euro ca ripostă la solicitarea palestinienilor de aderare la Curtea Penală Internațională (CPI).
Este prima măsură de răspuns din partea Israelului la o zi după ce Autoritatea Palestiniană a depus la ONU o cerere de aderare la CPI, cu scopul de a aduce în fața acestei instanțe oficiali israelieni.
De la Acordurile de la Oslo încheiate în 1993, statul evreu colectează în contul Autorității Palestiniene taxe pe care i le transferă lunar. Aceste fonduri reprezintă aproape jumătate din bugetul palestinian.