În 1950, când majoritatea țărilor de pe glob se zbăteau să-și revină după cel de-al doilea război mondial, Venezuela era extrem de bogată, având al patrulea PIB per capita din lume. Astfel, țara era de două ori mai bogată decât Chile, de patru ori mai prosperă decât Japonia și de 12 ori mai bogată decât China. Din păcate pentru Venezuela, această situație nu avea să continue foarte mult. În perioada 1950-1980, economia venezueleană a crescut constant, iar în 1982 era cea mai prosperă economie din America Latină. Autoritățile s-au folosit de resurse vaste de petrol pentru a plăti diferite programe sociale, în sănătate, educație, transport sau alimentație. La vremea aceea, muncitorii din Venezuela erau printre cel mai bine plătiți din regiune.
La mijlocul anilor ’80, prețul petrolului s-a prăbușit și a decimat economia venezueleană. Astăzi, Venezuela este una dintre cele mai sărace economii din regiune și lucrurile se vor înrăutăți dacă criza actuală va continua, potrivit Fondului Monetar Internațional. FMI prognozează că până în 2022, PIB-ul per capita va fi de doar 12.210 dolari, ceea ce ar însemna o sărăcie mai mare decât chiar înainte de era Chavez. În ultimii patru ani, PIB-ul țării a scăzut cu peste 35%, adică o scădere mai drastică decât au avut-o Statele Unite ale Americii în timpul Marii Crize Economice din 1929-1933.
Venezuela se sprijină în continuare foarte mult pe petrol (95% din exporturile țării este reprezentat de această resursă), ceea ce înseamnă că orice fluctuație a prețului petrolului face diferența dintre bogăție și sărăcie. După scăderea semnificativă a prețului petrolului în anii ’80, inflația a crescut ajungând în 1989 la 84,5%, iar în 1996 la 99,9%. În 1998, Hugo Chavez a fost ales președinte și a promis că va reduce sărăcia, iar standardul de viață va crește. Revenirea prețului petrolului a făcut ca acest lucru să se întâmple în anii 2000. Anul 2004 a fost unul critic pentru Chavez din cauza creșterii fulminante a prețului barilului de petrol.