Cum a fugit Viktor Ianukovici din Ucraina. Putin face dezvăluiri în premieră
„Nu vă ascund faptul că l-am ajutat pe Viktor Ianukovici să se refugieze în Crimeea. La acea vreme, Crimeea făcea parte din Ucraina”, a declarat Putin, precizând că, după câteva zile, președintele ucrainean de la acea vreme a ajuns în Rusia.
„Dat fiind că evenimentele din Ucraina evoluau foarte rapid și în mod tumultos, în acele condiții o revenire la Kiev nu ar fi fost recomandată”, a precizat Putin, explicând că o revenire în capitala Ucrainei ar fi fost prea periculoasă.
„O spun clar: Ianukovici a cerut să fie adus în Rusia și noi am făcut acest lucru”, a spus Putin.
Viktor Ianukovici, președinte al Ucrainei din 2010 până în februarie 2014, a fugit de la Kiev în contextul intensificării violențelor în Piața Maidan. El este acuzat în Ucraina de „masacrarea civililor” și este vizat de un mandat de arestare. Imediat după plecarea din Ucraina, Ianukovici a anunțat că este în orașul rus Rostov-pe-Don.