Cum a reacționat Donald Trump după ce a aflat că Soleimani a fost ucis. Remarca bizară a președintelui american
Din meniul președintelui au făcut parte friptură și înghețată, potrivit unor surse ale CNN. La masă cu liderul de la Casa Albă se aflau prieteni vechi și politicieni.
Imediat după atac, Trump, care a dat personal ordinul ca liderul Forței Quds să fie ucis, a descris un desert servit oaspeților, spunând că „este cea mai bună bucată de prăjitură cu ciocolată pe care ați văzut-o vreodată”.
Atacul din Irak a fost executat fără ca membrii Congresului să fie informați, fapt care a atras multe critici din partea democraților. Chiar și așa, unii politicieni republicani l-au susținut public pe Trump. Senatorul Lindsey Graham i-a mulțumit președintelui pentru faptul că apără interesele Americii.
Peste hotare, mulți lideri de stat au condamnat atacul, care ar putea declanșa un nou conflict major în Orientul Mijlociu.