Cum a scăpat, în ianuarie, capul atentatelor din Paris de polițiștii din Grecia
O sursă din serviciile antiteroriste belgiene a declarat pentru BBC că operațiunea vizându-l pe Abaaoud trebuia să se desfășoare înaintea raidurilor antiteroriste din Belgia, de la Verviers, desfășurate la 15 ianuarie. În cursul acestor raiduri au avut loc schimburi de focuri în urma cărora doi presupuși jihadiști au fost uciși.
Autoritățile elene îl urmăreau pe Abaaoud, considerând că el coordona celula belgiană prin telefon, de la Atena. Potrivit unor surse, un ofițer de poliție belgian se afla la Atena pentru a coordona urmărirea lui Abaaoud alături de colegii greci, înaintea raidului care a vizat celula de la Verviers.
Operațiunea din Atena nu a mai avut însă loc, întrucât Abaaoud a reușit să scape de sub urmărire. Poliția greacă a efectuat raiduri la Atena abia la două zile după cele din Verviers, la 17 ianuarie, presa belgiană relatând atunci că îl căuta pe Abaaoud, un rezident din Bruxelles de origine marocană, care era bănuit că se ascunde în Grecia.
Poliția greacă a percheziționat două apartamente din Atena, iar în final un algerian a fost extrădat în Belgia, în schimb Abaaoud nu a fost găsit. Mostre din ADN-ul său au fost găsite însă în ambele apartamente percheziționate la Atena.
Abdelhamid Abaaoud a fost implicat în patru atacuri dejucate începând din primăvară în Franța și a fost condamnat în contumacie la 20 de ani de închisoare, potrivit ministrului francez de Interne, Bernard Cazeneuve. El a fost ucis într-o confruntare cu poliția franceză la cinci zile după atentatele de la Paris soldate cu 130 de morți.
Abaaoud nu este singura legătură între Grecia și atacurile de la Paris. Salah Abdeslam, care este căutat în continuare, a călătorit din Italia în Grecia cu feribotul, la 1 august, de unde a plecat trei zile mai târziu.
În plus, doi dintre atacatorii sinucigași de la Stade de France au venit pe mare din Turcia până în insula greacă Leros, în octombrie, pretinzând că sunt refugiați.