Inventatorul agentului neurotoxic Noviciok, Vladimir Uglev, susține că are remușcări și nu mai poate dormi de când guvernul german a anunţat că liderul opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi, a fost otrăvit cu această armă chimică dezvoltată în perioada Uniunii Sovietice.
Contactat de jurnaliștii agenției spaniole EFE, Uglev s-a confesat acestora, spunându-le că are „un păcat pe conştiinţă” deoarece a inventat o „armă” atât de puternică: „Am făcut-o în scopuri militare. O ştiam, aşa cum a ştiut-o şi Andrei Saharov când a dezvoltat bomba cu hidrogen. Însă, în acele vremuri nu ţi se cereau lucruri, ţi se dădeau ordine”. Retras într-un mic orășel pe malul Mării Negre, Anapa, Vladimir Uglev afirmă că acum îl înţelege perfect pe Mihail Kalaşnikov, inventatorul celei mai folosite puşti din lume, AK-47, şi care, înainte de a muri, le-a mărturisit patriarhului ortodox al Rusiei şi familiei sale că se simte vinovat că a creat „o armă care ucide oameni în întreaga lume”.
Vladimir Uglev se declară dezamăgit că Navalnîi este „o nouă victimă a Noviciok”. Dacă la început avea unele „îndoieli” asupra acestui aspect, acum pare tot mai convins, chiar dacă, în primele zile de la anunțul otrăvirii, unele simptome nu se potriveau. „Nu avea cum să intre în comă imediat. Însă circumstanţele s-au schimbat total. Nu aveam datele pe care le avem acum. Aleksei a intrat în comă nu în avion, ci la Omsk. Ceea ce încă nu ştim, deocamdată, este ce tip de Noviciok a fost folosit”, comentează Uglev.
Noviciok este o neurotoxină foarte puternică. Din această clasă fac parte patru agenți, trei sub formă de pudră şi unul în formă lichidă. Formula după care se obține Noviciok este încă secretă, iar Vladimir Uglev dă asigurări că nu o va face niciodată publică.
Inventatorul Noviciok nu își explică de ce nu a murit Navalnîi: „Dacă este adevărat că i-au pus Noviciok în ceai, la aeroport”, atunci înseamnă că „au încercat să-l otrăvească cu nu mai mult de două-trei miligrame, cu o zecime dintr-o picătură. Nu ştiu cum de n-a murit. Poate pentru că a intrat rapid în comă sau pentru că medicii i-au dat un antidot. Sau poate nu a băut tot ceaiul”.