„Cum am învățat să-l iubesc pe copilul violatorului meu”. Mesaj pentru politicianul căzut în dizgrație după o declarație scandaloasă
Revoltată de declarațiile republicanului Todd Akin, care a spus că victima unui viol „autentic” nu poate rămâne însărcinată, o mamă din SUA i-a adresat politicianului o scrisoare deschisă intitulată „Cum am învățat să-l iubesc pe copilul violatorului meu”.
Daily Mail scrie povestea Shaunei Prewitt, o femeie care, la vârsta de 21 de ani, pe când era studentă în ultimul an la Universitatea din Chicago, a trecut prin trauma unui viol în urma căruia a rămas însărcinată. Chiar și așa, ea a luat decizia de a păstra copilul.
Violatorul Shaunei a solicitat în instanță custodia fetiței pe care a adus-o pe lume în urmă cu șapte ani.
Acest lucru nu a descurajat-o pe tânăra mamă, ci dimpotrivă, a făcut-o să devină mai puternică, să îmbrățișeze o carieră în avocatură și să lupte pentru schimbarea legislației americane din anumite state, care permite violatorilor să-și ceară drepturile părintești asupra copilului rezultat în urma abuzului sexual.
Săptămâna trecută, Todd Akin, congresman de Missouri și candidat pentru Senat, a afirmat că victima „autentică” a unui viol rămâne rareori însărcinată, grație unei reacții naturale de apărare a organismului. „Înțeleg, din ce spun doctorii, că sarcina după un viol este foarte rară. Dacă este un viol ADEVĂRAT, corpul femeii încearcă prin toate mijloacele să blocheze acest lucru”, a spus republicanul.
Declarația i-a atras lui Todd Akin o serie de critici, atât din rândul reprezentanților ONG-urilor și al oamenilor de știință, cât și din partea colegilor politicieni. Republicanul a fost obligat să-și ceară scuze pentru modul în care și-a exprimat viziunea.
„Violul este un act comis din răutate. Am folosit cuvintele nepotrivite într-un context nepotrivit, iar pentru asta vă cer iertare. De fapt, violul poate duce la sarcină. În realitate, violul face nenumărate victime. Am greșit spunând acele cuvinte, pentru că nu simt asta cu adevărat. De aceea, vă cer scuze”, a spus Akin într-o declarație televizată.
Shauna Prewitt a ținut însă să se facă auzită prin intermediul unei scrisori publice adresate republicanului de 65 de ani, căzut în dizgrația opiniei publice.
„Nu știu ce înțelegeți dumneavoastră prin viol autentic. Da, am plâns isteric. Da, am luptat până când a început să mă doară tot trupul. Și, da, m-am schimbat după această experiență într-un mod în care nu m-aș fi gândit vreodată că o pot face.
Cu toate că nu am fost în stare să o exprim în primele luni de sarcină, simțeam ceva extraordinar pentru viața care se dezvolta în interiorul meu, o emoție care mă și însuflețea, dar mă făcea să mă simt și rușinată.
Știți, spre surprinderea mea, nu puteam să urăsc ființa care creștea în mine. Dimpotrivă, simțeam un fel de solidaritate față de ea, o legătură care se stabilește doar între persoanele care au trecut printr-o suferință comună, însă, mai presus de orice, aveam un sentiment de obligație.
Recunosc că aceste sentimente m-au făcut să mă consider, pentru o perioadă, o victimă „atipică” a violului. De ce nu puteam să fiu înrăită? De ce, în loc să fie o sursă suplimentară de întunecare, această sarcină a devenit singura rază de speranță în toată povestea asta?
Răspunsul e destul de simplu. Faptul că am fost violată nu anulează capacitatea naturală de reproducere a organismului meu, violul nu are nicio legătură cu capacitatea mea de a rămâne însărcinată.”
Deși a recunoscut că inițial s-a simțit „distrusă”, „slabă”, „speriată” și „neputincioasă”, Shauna a spus că sarcina îi amintea că trupul este plin de viață.
„Nici faptul că am rămas însărcinată în urma abuzului sexual suferit și nici faptul că mi-am crescut cu drag copilul în ultimii șapte ani nu fac din mine o victimă neautentică a violului.
Abuzul suferit nu a însemnat sfârșitul vieții mele, ci m-a făcut să devin mult mai puternică”, a mai scris Shauna în scrisoare.
În finalul mesajului adresat politicianului, femeia a scris: „Voi lupta împotriva afirmațiilor dumneavoastră cu aceeași ardoare cu care am luptat pentru a recâștiga viața vibrantă pe care o aveam înainte de viol. Sper că veți aprecia interesul meu pentru această problemă ca fiind unul autentic.”