Prima pagină » Știri externe » Cum arată acum hotelul din Dubai, distrus de flăcări în noaptea de Revelion

Cum arată acum hotelul din Dubai, distrus de flăcări în noaptea de Revelion

În timp ce turiștii și localnicii din Dubai se pregăteau să intre în 2016, un incendiu de proporții a cuprins hotelul de cinci stele The Address, iar imaginile publicate de Dubai Media Office la o zi după incident arată un peisaj năucitor.

Hotelul de lux, situat într-o clădire de 63 de etaje din centrul orașului Dubai este poziîionat în imediata apropiere a celei mai înalte clădiri din lume, Burj Khalifa (828 de metri), locul în care oamenii se pregăteau să întâmpine noul an.

Nici în acest moment nu se știe cu exactitate de la ce a pornit incendiul, însă în presa locală au apărut informații cum că focul ar fi izbucnit într-un apartament aflat la etajul 20, după ce draperiile uneia dintre camere s-ar fi aprins.

Potrivit AFP, 16 persoane au fost rănite, dintre care 14 au suferit răni ușoare. Printre cei aflați în hotel în momentul incidentului se aflau și români, iar unul dintre ei, Eduard Irimia, a povestit despre acele momente grele. „Mi-am strigat soția, mai erau câteva peroane în living. Am incercat să evacuăm în 15-20 de secunde tot apartamentul și ne-am îndreptat imediat către o ieșire de urgență. Apartamentul nostru a fost complet distrus, adică exact acea zona, acel palier a fost distrus complet”, a declarat românul pentru ProTV.

 ”Pompieri, oameni care țipau din toate părțile. La evacuare, soția mea a reușit la un moment dat să salveze un copil care era pierdut de mama lui, care avea încă un bebeluș în brațe și a reușit să-l ducă pe scari în viteză până la parter și l-a preluat mai departe mama”, a continuat acesta.

Dubai Media Office a postat pe Twitter o serie de imagini la 24 de ore după incendiu, arătând intensitatea cu care flăcările au cuprins clădirea.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
FOTO. Rădoi și-a dus prințesa la mall cu „iahtul pe roți” de la Bentley, pe care a dat peste 350.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
De ce nu a fost invitată România la întâlnirea „greilor” NATO, de la Berlin. „Ne-am făcut-o singuri”
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Cele 3 zodii care vor trăi o perioadă de fericire intensă, începând din 19 decembrie. Cine sunt nativii norocoși
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Ce a descoperit Telescopul Spațial James Webb pe un super-Pământ topit?