Cum arată coperta Charlie Hebdo la un an de la atentate

Miercuri, 7 ianuarie 2015. Pe strada Nicolas Appert, la numărul 10, în al XI-lea arondisment al Parisului, echipa de la revista de satiră Charlie Hebdo se reunește pentru prima sa ședință de redacție din an.

Pe masă, cafea, prăjituri. Și ultimul număr, cu Michel Houellebecq caricaturizat în chip de mag decadent, care proorocește: „În 2015, îmi pierd dinții… În 2022 fac Ramadanul!”.

Un zgomot, „pop, pop”, întrerupe o glumă între desenatorul Charb și cronicarul Philippe Lançon. Cu cagule pe fețe și înarmați cu puști de tip Kalașnikov, frații Chérif și Saïd Kouachi tocmai fac prima victimă, pe webmasterul Simon Fieschi, care va supravițui.

ACTUALITATE Registrul Auto Român, AVERTISMENT pentru șoferi, referitor la „fake-news” despre anvelopele „all seasons”:

12:38

SURSE PNL se regrupează după anunțul lui Ciolacu: „O fugă de responsabilitate” sau o capcană întinsă liberalilor?

12:26

Coperta Charlie Hebdo la un an după atentate: ”Un an mai târziu, asasinul este încă în libertate”

Cei doi atacatori strigă „Allah akbar”. Pentru a se asigura că este acolo, ei îl strigă pe Charb, directorul săptămânalului satiric, amenințat de ani de zile pentru că a publicat caricaturi cu Mahomed.

Apoi trag „în mulțime”, va povesti marele reporter Laurent Léger care s-a „aruncat după o masă, într-un colț”.

Ieșind, jihadiștii strigă: „L-am răzbunat pe profetul Mahomed! Am ucis Charlie Hebdo!”. În fuga care a aurmat, ei continuă să semene moartea, împușcând un polițist, pe Ahmed Merabet.

Bilanțul: 12 morți, inclusiv desenatorii Cabu, Wolinski, Charb, Tignous și Honoré și economistul Bernard Maris.

– „Je suis Charlie”

Franța este marcată. „11 septembrie francez”, titrează pe prima pagină Le Monde, alături de fotografia unei mulțimi în care se detașează o femeie care arată o pagină pe care sunt imprimate trei cuvinte simple „Je suis Charlie” („Eu sunt Charlie”).

Această ripostă verbală a fost concepută de către un grafician, în orele de imediat de după atac. Hashtagul #JeSuisCharlie se răspândește pe Twitter.

Zeci de mii de persoane se adună spontan la Paris, în Franța, în marile orașe europene.

Epicentrul „Franței lui Charlie” este în capitală, în Place de la République, nu departe de publicația atacată. Cățărați pe statuie, tineri poartă pe braț inscripția fosforescentă „Not afraid”.

Gesturi de solidaritate au loc pentru ca săptămânalul să reapară rapid.

François Hollande, care s-a dus imediat în fața sediului Charlie Hebdo, ia cuvântul, seara, într-o scrută dar solemnă alocuțiune către Națiune: „Cea mai bună armă a noastră este unitatea noastră. Nimic nu ne poate diviza, nimic nu trebuie să ne despartă”. El decretează ziua de joi „zi de doliu național”.

Planul Vigipirate este ridicat la nivelul maxim – „alertă de atentat” – în Ile-de-France, iar în capitală forțele sunt masiv suplimentate. Se organizează urmărirea fraților Kouachi, a căror urmă este pierdută la nord de Paris.

Joi, pe 8 ianuarie 2015, dimineața, o tânără polițistă municipală, Clarissa Jean-Philippe, moare la Montrouge, în apropiere de Paris, sub gloanțele unui atacator cu fața ascunsă de o cagulă, ceea ce sporește atmosfera de psihoză.

În același moment, frații Kouachi sunt recunoscuți de către administratorul unei stații de alimentare cu benzină. Forțele RAID și GIGN se mobilizează. O vastă zonă rurală, la 80 de kilometri nord-est de Paris, este verificată în mod minuțios.

La prânz, Franța încremenește într-un moment de reculegere. Clopotele sunt trase la Notre-Dame de Paris. Turnul Eiffel marchează doliul stingându-și luminile seara, timp de câteva momente. La Washington, Barack Obama scrie „Vive la France!” într-o carte de aur deschisă de Ambasadă.

– Hyper Cacher

Catalogați drept „eroi jihadiști” de către postul de radio al organizației Statul Islamic (SI), frații Kouachi reapar vineri, pe 9 ianuarie 2015, dimineața, într-o tipografie la Dammartin-en-Goële (Seine-et-Marne), și sunt rapid încercuiți de forțele de ordine.

La Poarta Vincennes de la Paris, un bărbat înarmat cu armament automat și explozivi pătrunde în miezul zile în supermarketul Hyper Cacher. Un angajat și trei clienți, toți evrei, sunt omorâți în timpul luării de ostatici. Bărbatul este autorul atacului armat comis cu o zi înainte la Montrouge.

Este vorba despre Amédy Coulibaly, un infractor mărunt, în vârstă de 32 de ani, care l-a cunoscut pe Chérif Kouachi în închisoare. El afirmă că s-a „sincronizat” cu ucigașii de la Charlie Hebdo și că vrea să vizeze „evrei”.

După-amiaza, la Dammartin, răsună detonări. Frații Kouachi sunt uciși în timp ce încearcă să fugă. Un angajat al tipografiei, ascuns sub o chiuvetă, este eliberat.

În același moment, este luat cu asalt Hyper Cacher. Coulibaly este împușcat mortal de poliție. Ostaticii ies din supermarket.

François Hollande denunță un „act antisemit îngrozitor” și „fanatici care nu au nimic a face cu religia musulmană”.

În total, cei trei jihadiști au omorât 17 persoane – caricaturiști, jurnaliști, polițiști, evrei.

Înainte să fie omorâți, ei au avut timp să vorbească cu presa, revendicându-se de la Al-Qaida – frații Kouachi, și de la Statul Islamic – Coulibaly.

– „Capitala lumii”

Duminică, pe 11 ianuarie 2015, Parisul devine „capitala lumii”, potrivit președintelui Hollande. Înconjurat de aproximativ 50 de demnitari de rang înalt străini, șeful statului defilează în fruntea unui „marș republican”. Germana Angela Merkel, premierii britanic David Cameron, spaniol Maroano Rajoy, italian Matteo Renzi, turc Ahmet Davutoglu, președinții Mali și Comisiei Europene au participat, între mulți alții, la acest marș.

Nu toți sunt campioni ai „libertății de exprimare”. Însă toți mărșăluiesc în tăcere, braț la braț. Premierul israelian Benjamin Netanyahu merge la doar câțiva metri de președintele palestinian Mahmoud Abbas.

Sunt urmați de o mulțime uriașă, pestriță, emoționată, festivă și hotărâtă. Ea proclamă „je suis Charlie, juif, policier” („eu sunt Charlie, evreu, polițist”). În provincie, francezii defilează, de asemenea, în masă.

Cel puțin 3,7 milioane de persoane manifestează în țară, dintre care între 1,2 și 1,6 miliaone la Paris, un record de la înmormântarea lui Victor Hugo pe 1 iunie 1885.

În străinătate se mărțăluiește, de asemenea, la Londra, Washington, Madrid. „Trăiască Franța! În ce altă țară s-ar aduna milioane de oameni, cu creioane și stilouri în mână, pentru a apăra libertatea jurnalistică și artistică”, afirmă Salman Rushdie într-un mesaj postat pe Twitter.

În țara care a inventat sloganul „CRS, SS”, oamenii în uniformă sunt aplaudați, un omagiu adus celor trei polițiști uciși.

În seara lui 11 ianuarie, imaginea masacrelor face loc celei a milioane de siluete strânse rânduri-rânduri și fețelor noilor eroi: un tânăr musulman din Mali, Lassana Bathily, care a salvat ostatici evrei la Hyper Cacher, un polițist musulman, Ahmed Merabet, ucis în numele islamului.