Cum arată un Dorel american: Departamentul de Stat, lăsat în beznă
Pana s-a produs la ora locală 9.00 (16.00, ora României), iar alimentarea cu electricitate nu fusese reluată până luni după-amiaza.
Departamentul de Stat a anunțat într-un comunicat că, în în timpul unor lucrări de construcție pe o stradă din vecinătate, „una dintre liniile electrice care alimentează clădirea principală a fost secționată în mod accidental”.
„Rezultatul este o întrerupere a curentului la Departamentul de Stat”, a declarat Jennifer Psaki, o purtătoare de cuvânt, precizând că toate sistemele de urgență funcționau la întreaga capacitate alimentate de grupuri electrogene”. Însă compania de electricitate „Pepco avea nevoie de mai multe ore pentru a reporni curentul”, a adăugat ea.
Clădirea uriașă din sudul Washingtonului nu avea curent, dar angajații puteau veni și pleca liber, unii așteptând liniștiți în birouri. Mulți au fost trimiși să muncească de acasă. În plus, întâlnirea zilnică cu presa a purtătoarei de cuvânt a diplomației americane, la care vin zeci de jurnaliști americani și străini și care este transmisă în direct, a fost anulată.
Nu era aplicată nicio măsură de securitate specială în interiorul și în zona sediului Departamentului de Stat, una dintre clădirile federale cel mai bine protejate și supravegheate din Statele Unite.
Acest tip de pană de curent este extrem de rar la acest departament, care procedează totuși cu regularitate la exerciții de alertă de incendiu în care personalul este evacuat.
Statele Unite au cea mai importantă rețea diplomatică și consulară din lume, pentru Departamentul de Stat lucrând în total aproximativ 70.000 de persoane. Câteva mii își desfășoară activitatea la sediul Departamentului – cunoscut și sub numele de „Foggy Bottom”, după numele cartierului istoric din Washington în care se află și alte clădiri federale, în apropiere de arhicunoscutul National Mall.