Prima pagină » Știri externe » Cum comentează presa internațională reținerea lui Vlad Filat în scandalul „fraudei secolului”

Cum comentează presa internațională reținerea lui Vlad Filat în scandalul „fraudei secolului”

Cum comentează presa internațională reținerea lui Vlad Filat în scandalul „fraudei secolului
Presa internațională comentează informațiile privind reținerea fostului premier moldovean Vlad Filat, acuzat de implicare într-un scandal de corupție denumit "frauda secolului", care a generat proteste de amploare, apreciind că riscă să destabilizeze coaliția proeuropeană de guvernământ.

Agenția de presă Reuters scrie că fostul premier moldovean Vlad Filat a fost reținut în Parlament pentru furtul a aproximativ un miliard de dolari din sistemul bancar, o infracțiune care a determinat mii de persoane să campeze pe străzile Chișinăului, în semn de protest.

După ce Parlamentul i-a ridicat imunitatea, Filat a fost escortat de mascați din cadrul Centrului Național Anticorupție (CNA), în condițiile în care protestatarii antiguvernamentali au blocat ieșirile Legislativului pentru a-l împiedica să fugă.

Politicianul prorus Renato Usatîi a promis că îi va cumpăra un autoturism Mercedes polițistului care îl încătușează pe fostul premier în interiorul Parlamentului.

Un purtător de cuvânt al CNA a declarat că Filat a fost reținut pentru interogatoriu. Conform legislației moldovene, el poate fi reținut 72 de ore, după care un tribunal trebuie să decidă statutul său.

Agenția americană Associated Press notează că Vlad Filat, care a fost premier în perioada 2009-2013, este politicianul cu cel mai înalt rang care a rămas fără imunitate. El a fost acuzat de corupție, inclusiv mită, și trafic de influență, infracțiuni care se pedepsesc cu maximum 15 ani de închisoare, precizează AP.

Agenția France Presse scrie la rândul său că Filat a fost reținut în cadrul unui scandal de corupție denumit „frauda secolului”, care a generat proteste de amploare și a dus la prăbușirea monedei naționale.

Fostul premier a fost acuzat de procurorul general Corneliu Gurin că este implicat în dispariția a aproximativ 250 de milioane de dolari din sistemul bancar, din totalul de un miliard.

Anul trecut, Republica Moldova a fost nevoită să plaseze trei dintre cele mai mari bănci ale sale – Unibank, Banca de Economii și Banca Socială – sub administrare specială, pentru a evita prăbușirea economiei, amintește publicația economică Financial Times.

Această fraudă a ruinat eforturile Guvernului proeuropean de la Chișinău de a apropia țara de Bruxelles și a inflamat furia opiniei publice din cauza corupției larg răspândite și a influenței oligarhilor în politică.

Reținerea lui Vlad Filat, lider al Partidului Liberal-Democrat (PLDM), a slăbit coaliția proeuropeană de guvernământ, din care PLDM face parte alături de Partidul Democrat (PDM) și Partidul Liberal (PL) și riscă să tensioneze și mai mult relațiile dintre cele trei formațiuni, comentează publicația bulgară Sofia Globe.

Adresându-se Parlamentului înaintea votului privind imunitatea sa, Filat a respins acuzațiile formulate împotriva sa și l-a acuzat pe Vlad Plahotniuc, vicepreședintele PDM, că a orchestrat dosarul. Conform acordului de coaliție, democrații controlează numirile în funcții politice din Ministerul Justiției și în instituții-cheie din justiție, inclusiv a procurorului general.

Plahotniuc a respins acuzațiile lui Filat, dar a anunțat că se autosuspendă din PDM pe durata investigației, pentru a evita pătarea imaginii partidului și a menține stabilitatea coaliției de guvernare.

La rândul său, Filat a renunțat la conducerea PLDM, care va fi asigurată de premierul Valeriu Streleț, relatează agenția chineză de presă China Nouă. Într-o declarație privind reținerea lui Filat, Streleț și-a exprimat speranța că acesta își va dovedi nevinovăția.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin, anunț în fața a sute de jurnaliști despre negocierile pentru pace
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
„Apogeul extincției” este aproape: Pământul va pierde 3.000 de ghețari pe an