Cum i-a schimbat 9/11 viața unei fotografe: „Trecuseră 25 de minute de când Turnul de Sud se prăbușise și tot ce aveam în minte era că trebuia să trimit acele fotografii”

„Polițistul care s-a impus cu obstinație de-a lungul baricadei formate la Fulton și Broadway practic mi-a salvat viața. Ne aflăm cu mai puțin de un minut înainte ca Turnul de Sud să se dărâme, în dimineața zilei de 11septembrie 2001. Eram la un bloc distanță, încercând să mă apropii, fluturând legitimația mea de presă în fața polițistului, care părea de neclintit și îmi tot repeta că nu aș fi în siguranță dacă aș continua să merg. 

Apoi…s-a dezlănțuit iadul. Cineva ne-a împins la pământ țipând „O să se prăbușească”, în timp ce o avalanșă de praf și fum ne-a acoperit. Adrelina s-a instalat. Am început să alerg, lăsând în urmă bucățile ce cădeau din Turnul de Sud în urma impactului. După 20 de metri, gândul că trebuia să fac o poză m-a oprit. M-am întors, mi-am scos unul dintre aparatele foto din husă și am încercat să încadrez ceea ce vedeam. În timp ce oamenii alergau terifiați spre mine, am reușit să trag 13 cadre, printre care se afla și fotografia care avea să devină cunoscută mai târziu.

Aerul începuse să devină irespirabil. În timp ce mă chinuiam să respir, mi-am dat seama că nu trimisesem fotografiile către Associated Press, agenția de presă unde lucram. ‘Trebuie să îmi trimit fotografiile. Am un deadline’, mi-am spus. Am intrat în holul unei clădiri de birouri, unde am văzut că alții se adăpostiseră deja, însă gălăgia, agitația și țipetele oamenilor erau de nesuportat. Trebuie să ies. Mi-am legat cardiganul în jurul feței, ca o mască, și am ieșit din nou în iadul alb. 

Pentru câteva minute, am stat pe loc, amețită și derutată de ceea ce vedeam în jurul meu și în permanență fotografiind. La un moment dat, mi-am sunat tatăl și i-am lăsat un mesaj vocal spunându-i că îl iubesc. 

Trecuseră 25 de minute de când Turnul de Sud se prăbușise și tot ce aveam în minte era că trebuia să trimit acele fotografii. Am reușit, în cele din urmă, să mă strecor pe ușa unui magazin mic, unde am găsit alte 15 persoane care se adăposteau. Proprietarul magazinului a închis ușa în urma mea.

Turnul de Nord se prăbușea. Persoanele din jurul meu au început să se îmbrățișeze, în timp ce eu eram cu laptopul în brațe și trimiteam fotografiile făcute către redacție. O femeie care s-a recunoscut într-una dintre fotografii a început să chicotească. La scurt timp, cei din redacție m-au sunat și m-au rugat dacă pot să cuprind într-o fotografie ambele turnuri.

Zis și făcut. M-am întors pe stradă. Un pompier care m-a zărit mă roagă dacă pot să îi dau telefonul să își sune familia. După, m-am îndreptat către un spital, întrucât mi se spusese să îi fotografiez pe răniții care soseau cu ambulanțele. Am asistat la cele mai grele scene din viața mea”, a povestit, pentru The Guardian, Suzanne Plunkett.

Aceasta a mai declarat că, în anii ce au urmat, a crezut în permanență că fotografia devenită celebră nu avea nimic din ea.

„Credeam că pur și simplu oglindeam trăirile oamenilor din acea zi terifiantă. Dar nu era adevărat. Viața mea s-a schimbat radical la scurt timp după. Am evoluat în profesie și am fost trimisă și în Afghanistan, Indonezia și nu numai, până să mă stabilesc în Marea Britanie cu soțul meu”, a mai spus fotografa pentru The Guardian.