Cum „se apără” UE împotriva Brexitului și a politicilor lui Trump
În scopul relansării cooperării în materie de apărare, Comisia Europeană propune crearea unui fond de cinci miliarde de euro și anularea reglementărilor care opreau investițiile pentru apărare din bugetul comun al UE.
„Nu este vorba de o armată a Uniunii Europene, nici de suplimentarea bugetului militar în detrimentul securității sociale. Dar amenințările s-au multiplicat și trebuie să acționăm”, a declarat Jyrki Katainen, vicepreședinte al Comisiei Europene.
Principala propunere se referă la crearea unui fond de investiții pentru apărare, la care vor contribui țările europene, pentru finanțarea unor programe de proiectare și construire a elicopterelor și dronelor militare.
Fondul, care ar putea fi susținut de Banca Europeană pentru Investiții (BEI), ar urma să mobilizeze inițial cinci miliarde de euro anual, a spus Katainen.
În mod separat, Comisia Europeană, care administrează anual un buget de 150 de miliarde de euro, va începe să aloce fonduri pentru cercetarea militară. Ținta este de 500 de milioane de euro anual începând din anul 2021. Un plan-pilot de 90 de milioane de euro se va desfășura începând din 2017.
„Nu va fi ușor, dar trebuie să oferim mai multe fonduri în comun”, a explicat Elzbieta Bienkowska, comisarul UE pentru Industrie.
Miniștrii de Externe ai statelor europene au pledat, în contextul victoriei lui Donald Trump în SUA, pentru consolidarea sistemului UE de apărare, în timp ce Federica Mogherini, Înaltul reprezentant pentru Afaceri Externe, a catalogat Uniunea Europeană drept o „superputere”. Pe fondul semnelor de întrebare referitoare la ideile de politică externă ale lui Donald Trump, miniștrii de Externe ai țărilor membre UE au stabilit, la jumătatea lunii noiembrie, să consolideze rolul Europei pe plan mondial, în așteptarea clarificării relației transatlantice. „Uniunea Europeană este o superputere”, a declarat Federica Mogherini, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe. Mogherini a explicat că discuțiile de la Bruxelles nu sunt despre o „armată a UE”, ci despre „securitatea și apărarea unei Uniuni Europene care va deveni mai credibilă și mai eficientă pe plan global”. Notând că structurile europene de apărare funcționează deja, Mogherini a precizat: „Avem un potențial uriaș pe care încă nu îl utilizăm. Este necesar să consolidăm profilul de securitate. Cetățenii europeni au nevoie de acest lucru”.
„Suntem într-o lume nesigură, iar situația nu a început cu alegerea domnului Trump”, declarat, la rândul său, Jean-Marc Ayrault, ministrul de Externe al Franței. „Europa nu trebuie să aștepte deciziile altora, trebuie să își apere propriile interese – adică interesele europenilor – și să își reafirme rolul strategic la nivel mondial”, a subliniat el la jumătatea lunii noiembrie.
Șeful diplomației belgiene, Didier Reynders, a afirmat că victoria lui Donald Trump oferă „Uniunii Europene posibilitatea de a merge mai departe”. „Trebuie să consolidăm capacitățile de apărare și securitate. UE trebuie să găsească modalități de a se face auzită în acțiunile de căutare a soluțiilor politice, trebuie să se asigure că nu vor fi conversații doar între Washington și Moscova, ci Uniunea Europeană trebuie să fie cu adevărat prezentă la masa discuțiilor”, a subliniat Reynders.
Germania pledează, în contextul ieșirii Marii Britanii din UE și al victoriei lui Donald Trump în SUA, pentru accelerarea integrării structurilor de apărare ale Uniunii Europene, inițiativă susținută de Franța, Italia și Spania.
Germania susține dialogul între Statele Unite și Rusia, dar Donald Trump nu trebuie să ignore acțiunile Rusiei în Crimeea și în Alep atunci când va discuta cu președintele rus, Vladimir Putin, a declarat recent Ursula von der Leyen, ministrul german al Apărării. Oficialul german a atras atenția că Alianța Nord-Atlantică ar fi „moartă” dacă unul dintre membri ai nu ar fi apărat de ceilalți. „Este bine că noul președinte al SUA va încerca imediat să dialogheze cu omologul său rus. Este bine și are susținerea noastră totală. Dar nu poate să uite de anexarea Crimeei, de continuarea războiului hibrid din Ucraina sau de bombardamentele din Alep”, a subliniat von der Leyen.
La rândul său, președintele Germaniei, Joachim Gauck, și ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, au pledat ca UE și NATO să aibă o poziție unitară după alegerile din SUA. „Trebuie să fim uniți cu partenerii pentru a opune rezistență războaielor, conflictelor și pentru a limita setea de putere a Rusiei. Germania va fi de partea Estoniei în privința securității țărilor baltice”, a declarat Joachim Gauck în cursul unei întrevederi cu președintele eston, Kersti Kaljulaid. „Europa are nevoie de voința politică necesară creșterii relevanței în materie de securitate. Rezultatul alegerilor din Statele Unite ar putea oferi un impuls suplimentar”, a adăugat Ursula von der Leyen.
Uniunea Europeană trebuie să creeze structuri militare de nivelul celor ale Alianței Nord-Atlantice, a propus recent Ursula von der Leyen, în contextul în care Germania, Franța, Italia și Spania pledează pentru politici comunitare de apărare, separate de Marea Britanie și SUA. „În ultimii trei ani, am asistat la impulsuri enorme de modernizare a capabilităților militare NATO pe fondul comportamentului Kremlinului”, a amintit Ursula von der Leyen. „Acest lucru a fost corect și important, dar cred că trebuie să investim aceeași energie în modernizarea structurilor europene de securitate și în politica de apărare a UE”, a adăugat Ursula von der Leyen. În încercarea de a atenua eventuale preocupări ale Statelor Unite și Marii Britanii, Von der Leyen a subliniat că suplimentarea capacităților militare europene trebuie „să țină cont de faptul că nu se poate dezvolta o concurență” între Uniunea Europeană și NATO, „ci ar trebui să colaboreze în mod complementar”. Declarația ministrului german al Apărării se înscrie în cadrul unei serii de propuneri în sensul creării unei armate a Uniunii Europene. În contextul în care Marea Britanie a decis să părăsească UE, Franța, Germania, Italia și Spania pledează pentru o politică europeană în materie de apărare. Într-o scrisoare comună, cele patru țări au argumentat că Uniunea Europeană ar trebui să poată răspunde crizelor militare externe fără coordonarea Statelor Unite.